Amfitrion: Leslie Hawke
Amfitrion: Leslie Hawke
„Cel mai mult imi place terasa acestui apartament, care da spre Lipscani. Nu ma satur niciodata de priveliste. Imi place sa fac gradinarie vara si reusesc sa o practic oarecum pe terasa… Ora mea preferata este cea de seara, cand soarele apune si straluceste inca pe cladirile din fata.
Sa nu uitam de ce suntem aici. Dorim sa prezentam cititorilor nostri o Leslie ceva mai… casnica. Mergi la shopping de mobilier?
Am cumparat pentru prima data mobila de aici, in 2000 si 2001. Imi placea sa-mi petrec diminetile de sambata pe Lipscani, uitandu-ma dupa chilipiruri. Mare parte din piesele mele de mobilier sunt din magazinele de antichitati de acolo. De fapt, uneori ma supara lucratura de mantuiala din Romania. E aproape imposibil sa gasesti mobila de calitate, finisata atat din punct de vedere al materialului, cat si al maiestriei.
Ai deseori oaspeti la masa? Gatesti?
Imi place foarte mult sa dau petreceri. Asta e un alt lucru care imi lipseste din America. Acolo, oamenii au frecvent de la 8 pana la 12 persoane invitate la cina, in casa lor, sambata seara. E un mod foarte placut de a-i cunoaste pe ceilalti, mult mai satisfacator decat un cocktail. De fapt, un singur cuplu din Romania m-a invitat la o petrecere, seara, la cina, in propria lor casa. Obisnuiam sa gatesc. Dar planificarea, shoppingul, curatenia de dupa, spalatul vaselor imi ocupa mult prea mult timp, deci ajung sa nu mai gatesc aproape niciodata. Cand am invitati la cina, il rog pe prietenul meu, Amarjit, sa gateasca, asa ca servesc mancare indiana. Sunt un fel de vegetariana. Rareori mananc carne, dar nu cumpar niciodata, asa se face ca persoanele invitate la cina sunt adesea mirate ca nu exista carne de niciun fel. Faptul ca sunt vegetariana are legatura cu starea deplorabila in care traiesc animalele, nu atat cu faptul ca sunt ucise. E important pentru mine sa nu contribui la sustinerea industriei carnii.
Are importanta pentru starea ta ce vezi pe fereastra?
Absolut. Ora mea preferata e seara devreme, cand soarele apune si mai straluceste inca pe cladirile din fata terasei mele. Si imi place sa vad domul cladirii BNR-ului de pe Lipscani prin fereastra dormitorului meu, in lumina lunii.
Ai vecini? Cum va intelegeti?
Locuiesc intr-o cladire foarte bine intretinuta, care a fost construita in 1973, acolo unde a fost palatul lui Serban Voda Cantacuzino. Spre deosebire de multe blocuri din Bucuresti, toti locatarii sunt preocupati sa mentina spatiile comune in bune conditii. Intr-un fel, se aseamana cu un bloc vechi din New York.
Daca jobul ti-ar cere-o, ai putea sta si intr-un cort?
Nu pentru mult timp. Nu sunt genul de persoana care sa campeze. Nu ma pot gandi la ceva mai rau decat sa fii la „Supravietuitorii!
Ce le-ai spune oamenilor cu dare de mana care citesc VIVA in acest moment?
Petreceti prima treime din viata d-voastra formandu-va o educatie solida, a doua, creand un mediu propice pentru copiii d-voastra, iar a treia, ajutandu-i pe ceilalti. Zicala mea favorita e: „Fa binele care sta in puterea ta!
De Cristina Stanciulescu; Stilista: Luminita Faurescu; Fotograf: Sebastian Enache; Machiaj: Alina Sencovici; Coafura: Sorin Stratula (Geta Voinea Salon).