Amfitrion - Radu Muntean

 Revista VIVA
.
Intr-unul dintre cartierele rezidentale ale Bucurestiului, intr-o mare de vile roz, somon si ciclamen se ridica o aratare cel putin bizara pentru gusturile din zona. Este casa regizorului Radu Muntean, un fel de submarin inconjurat de vegetatie luxurianta, un proiect al arhitectului Dorin Stefan.

Proaspat intors din vacanta pe care a petrecut-o in Creta impreuna cu sotia lui, Ileana, si cei doi copii, Vlad (5 ani) si Vera (2 ani), Radu are un aer mediteranean. Este bronzat, poarta pantaloni trei sferturi, un tricou gri si sandale Crocs. Dupa ce traversam o curte cu gazon, balansoar si chiosc cu scaune de rachita, Radu ne invita intr-un living cu pereti verzi, ferestre enorme si canapele rosii de piele. Dupa ce ni-l prezinta pe Fane, un pitbull de 10 ani care ne cerceteaza cam indeaproape, incepem incursiunea in cautarea cadrelor. Avem de unde alege: la demisol – doua birouri, al lui Radu si al Ilenei, cel din urma gandit initial ca o camera de proiectie si transformat in birou dupa ce a venit pe lume Vera; la etaj dormitoarele, iar sus pe acoperis, in bataia soarelui, o gradina cu plante rezistente la arsita verii. Fugim de caldura si ne adapostim la parter, pe o terasa umbroasa si incepem sa vorbim despre lucruri fierbinti. Ultimul lungmetraj al lui Radu Muntean, „Boogie, a fost prezentat la Cannes la Quinzaine des Réalisateurs si se pregateste sa mearga la alte festivaluri.

Radu Muntean

„Boogie are un succes extraordinar. Cannes, Karlovy Vary, Munchen, Ierusalim, Sarajevo, Varsovia, Melbourne… Te-ai fi asteptat ca filmul sa faca atata valva?
Normal ca iti doresti ca filmul sa aiba succes, ca vrei sa fie vazut de cat mai multa lume, pentru ca asta e un semn ca ti-ai facut bine treaba si ca nu ai facut un film doar pentru tine si doi prieteni. Filmul precedent, „Hartia va fi albastra, a mers la foarte multe festivaluri si ma asteptam ca aceleasi festivaluri sa invite si „Boogie. La Karlovy Vary nu am fost cu „Hartia va fi albastra si merg cu „Boogie.

Ai avut in vedere de la inceput potentialul succes comercial al filmului?

Eu fac film pentru ca am senzatia ca am ceva de spus si ca stiu cum sa spun. O secunda, ca s-a trezit Vera! (O striga, ea ii raspunde si vine spre el, o saruta pe aman-doi obrajii. Cea mica pleaca cu mama lui Radu – parintii lui locuiesc in aceeasi casa, dar apartamentele sunt separate. Radu revine). Eu fac filmele pe care cred ca trebuie sa le fac si atat. Daca vreau comert, fac publicitate. Fac asta de multa vreme, merge bine si as putea sa continuu foarte bine.

Este un compromis pentru un regizor sa faca numai reclame?
Nu. Fiecare face cum crede. Eu am de gand sa impart timpul intre film si publicitate de acum inainte.

VEZI GALERIA FOTO RADU MUNTEAN

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton