Ana Ularu: Cu gandul la regie

 Revista VIVA
.

Ana Ularu: Cu gandul la regie

Ana Ularu: Cu gandul la regie

„Sunt intr-adevar foarte ambitioasa, uneori lupt pentru a definitiva sau perfectiona ceva, pana la incrancenare.”

Suntem convinsi ca nu peste mult timp o sa auzim de Ana Ularu si de trupa ei care canta jazz progresiv si alte muzici eclectico-sofisticate. La fel de bine functioneaza intuitia noastra cu privire la o alta latura creativa si o dorinta inca neindeplinita a Anei, aceea de a deveni regizor. Nu e vorba numai de lipsa timpului sau de o amanare frivola, ci de o nevoie reala de a asimila si exersa. De la inaltimea celor 21 de ani, insa cu o experienta de viata fantastica, Ana poate spune ca a lucrat pe partea de regie cu copii de 18-19 ani, fara sa para ipocrita cand face aceasta afirmatie. Are certitudinea ca intr-o zi acest talent al ei se va concretiza. „Simt ca am foarte multe de spus, dar mai am si foarte multe de invatat ca actor pana sa ajung sa lucrez cu oamenii de partea cealalta, ca regizor. Eu vreau sa fiu film maker, insa asta nu inseamna ca o sa renunt vreodata la jucat, dar la un moment dat, peste 2 ani probabil, o sa dau la regie de film la Berlin. Stiu asta. Cred ca e foarte importanta scoala. Am nevoie de directie, de un cadru universitar in care sa-mi rafinez primele cautari. E mai mult o chestiune organizatorica. In plus, iti da un alfel de gust sa stii ca lucrezi, ca inveti, ca esti intr-o scoala si ca de acolo poti sa mergi mai departe. Stiu deja care sunt conditiile de inscriere. Am o prietena care e acolo la regie de film, asa ca am vizitat deja facultatea, m-am plimbat prin clase, am facut prospectie si stiu exact ce ma asteapta si ce-mi doresc sa mi se intample acolo. De acum imi scriu scenarii, fac exercitii.” Povestea este perfect logica, insa de ce tocmai Berlin? Explicatia Anei se leaga de un déjà-vu pe care l-a avut cu acest oras in urma cu doi ani: „M-am lipit perfect de orasul acesta. Am stiut ca acolo e casa mea. Dupa aceea, cand am fost la Berlin cu ocazia unui festival, mi s-a confirmat. Am stiut ca daca o sa ma mut vreodata din tara, Berlin e locul meu.” Ei, si dincolo de serial, film, regie, Ana recunoaste ca si teatrul ocupa un loc important in viata ei: „Cu filmul am un alt tip de legatura, insa in ultima vreme imi doresc la nebunie sa lucrez in teatru. Mi-e dor de repetitii, mi-e dor de o piesa buna…” Cam asa arata viata tinerei actrite in acest moment, cu multe planuri, dorinte, ambitii si ceva superstitie: „Viitorul pentru mine are putine certitudini, dar multe tinte: abia astept sa devin mama, un scop principal dar indepartat deocamdata si vreau la DFFB (Deutsche Film und Fernsehakademie Berlin). Vreau sa am odata curajul sa imi iau carnet de conducere, vreau sa mai cant, sa ne repunem pe picioare formatia, sa gasim studio… In mod ciudat, vreau sa fiu in acelasi timp intr-o mare fuga si agitatie si intr-o liniste frumoasa si alcatuita cum imi doresc eu.”

De Alexandra Casiel; Fotograf: Gabriel Hennessey; Stilist: Luminita Faurescu; Machiaj: Mirela Vescan (make-up artist Rimmel); Coafura: Magda Soare (Geta Voinea Salon); Vestimentatie: Mango, Promod, Famous Brands; Incaltaminte: Exquisit; Accesorii: Oxette
Fotografiile au fost realizate la Teatrul Odeon. Multumim pentru sprijin.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton