Mai dansezi seara cu sotul tau acasa?
Daca inainte toate intamplarile frumoase erau in doi, acum universul nostru s-a marit: dis-tractia si dansul se intampla impreuna cu copiii, care sunt mari amatori de voie buna. Stefanel e chiar talentat la pian, iar Violeta e dansatoarea casei. Nu exista fericire mai mare pentru noi, ca parinti, decat o seara vesela in patru. Ni se umple sufletul cand ii vedem energici si veseli impreuna si ma rog adesea la Dumnezeu sa aiba grija de sanatatea lor si a noastra, ca in rest le facem noi pe toate.
Cum iti explici ca esti in continuare in centrul atentiei, desi te-ai retras de pe micul ecran de aproape 2 ani? De obicei, odata cu retragerea, vedetele sunt date uitarii pana la noi… „stiri.
Nu stiu cum fac marile „vedete de la noi, dar eu cred ca interesul fata de mine exista inca tocmai pentru ca am fost foarte cinstita in ceea ce am realizat in cei 15 ani de zile in aceasta munca publica, mi-am respectat intotdeauna promisiunile si am construit sanatos, pe termen lung, gasindu-mi vocatia care ma apropie de oameni, fara a-i sufoca sa ma placa prin prezenta mea oriunde, cu orice pret. Nu am fost o stea cazatoare, am luat-o de la zero si am urcat fara sa sar trepte in evolutie, fara pile si compromisuri. Oamenii cu bun-simt stiu sa citeasca printre randuri si sa discearna ce merita a fi retinut. In schimb, ce e val… „ca valul trece.
Crezi ca succesul atrage succes? Odata ce ai apucat pe drumul asta, totul vine mai usor?
Nu pentru mine, nimic din ce am realizat nu a venit fara efort. N-am avut eu norocul asta. (rade) Dar nu ma plang. In viata exista o balanta corecta si un pret pentru fiecare izbanda. Daca nu stii sa te opresti din cand in cand, sa-ti reevaluezi prioritatile, daca te lasi prada exceselor si tentatiilor ce-ti dau tarcoale, odata cu succesul risti sa pierzi ce e mai important, de fapt, pentru sufletul tau. Si sunt destule exemple in jurul nostru. Dar traim vremuri in care, din pacate, oamenilor nu le mai sunt de ajuns pildele esecurilor din jurul lor. Si aleg, parca inconstient, ca sub hipnoza, drumul catre propriul esec. Asta incerc zi de zi: sa ma ridic deasupra lucrurilor meschine, sa traiesc esenta, nu aparenta. Sa respir iubire, ca sa pot sa o si daruiesc.
Cristina Stanciulescu, Fotograf Alex Galmeanu, Stilism Miruna Micsan si Andreea Constantin, Asistent foto Cristi Banica, Machiaj Narcisa Simandan, Coafura Laurent Tourette (LOréal Professionnel), Vestimentie Andreea Irina Schrotter, Zara, Rhea Costa, Accesorii BY Malene Birger (THE MEWS), Shourouk (Atelier Anda Roman), Vestimentatie Violeta „VIOLET BY Andreea Marin Banica, Locatie: magazinul Atelier Anda Roman (str. Grigore Alexandrescu 42, tel. 0213188012)