Dragos Bucurenci - Continua cursa eco

 Revista VIVA
.

Dragos BucurenciCare este combustibilul tau zilnic?
Rezon, vorba lui Ipingescu. Ceea ce fac trebuie sa aiba sens.

Te vad tot la volanul Priusului… Ai ramas fidel conceptului eco auto?
Dar si ea mi-a ramas fidea, asa sa stii. Masina asta nu e doar foarte ecologica, e si foarte practica, cel putin in Bucuresti. Mi-e mult mai usor s-o parchez, nu ma simt vinovat ca poluez ca un furnal atunci cand astept cu piciorul pe frana in trafic, aproape uit sa-i pun benzina si se-ntelege de minune cu iPod-ul meu. In plus, se intampla frecvent sa fiu intrebat de oameni care ma vad la volanul ei cum vine asta cu motorul hibrid, ceea ce, recunosc, imi gadila putin orgoliul.

Cand te-am sunat pentru acest interviu, erai la un curs de autodezvoltare. Sunt eficiente astfel de cusuri? Cine le sustine? Ce te invata ele?
Eu numesc auto-dezvoltare orice investitie in tine la sfarsitul careia te intelegi mai bine pe tine, pe cei din jur sau lumea in care traiesti. Programul pe care-l urmez acum se numeste Process Communication si este adus in Romania de un psiholog britanic, John Parr. E un program care te invata cum sa comunici cu mai multe tipuri de personalitati, cum sa le vorbesti oamenilor astfel incat sa nu fii doar auzit, ci si ascultat. Hillary si Bill Clinton spun ca le-a fost de mare folos acest curs. Eu nu pot sa nu fiu de acord cu ei.

Ce te mai incita sau ce-ti mai taie rasuflarea in ultima vreme?
Mi-au taiat rasuflarea Monique Schnyder si Gigi Caciuleanu in spectacolul pe care Razvan Mazilu si Mihaela Radulescu, cu sprijinul E.ON, l-au pus in scena in beneficiul sectiei de coregrafie a Liceului de Arta din Iasi. Si ma incita anul pe care-l am in fata: pentru ca eu cred ca adevaratele caractere se vadesc doar in situatii limita si vreau sa-mi dovedesc mie in primul rand ca in adancul nostru suntem o societate responsabila.

Vorbeste-mi despre performantele MMV de pana acum. Da-mi cifre ametitoare…
Anul trecut am promis ca vom planta 10 mii de puieti. Am plantat 100 de mii. Am zis ca strangem 20 de mii de kilograme de gunoi. Am strans 70 de mii. Ne-am propus sa lucram cu 2000 de voluntari. Au fost peste 8000. Am promis sa adunam 1 milion de euro din bugetele marilor companii din Romania. Am strans cu aproape o suta de mii mai mult.

Ce urmeaza? Ce aveti in plan?
Continuam proiectele mari incepute anul trecut: Cicloteque – centrul de inchiriat biciclete din Bucuresti, Romania prinde radacini, actiunile de plantare si ecologizare cu voluntarii de pe platforma www.maimultverde.ro. Suntem deja prezenti in scolile si liceele din Bucuresti, Cluj, Iasi, Constanta, Galati cu un proiect de educatie, colectare selectiva si reciclare – Verdis – si pregatim o campanie nationala pe aceeasi tema. Avem in plan si actiuni „de nisa, ne propunem cel putin o campanie virala de strangere de fonduri, evenimente in aer liber, marketing online, scopul final fiind, fireste, sa cream cat mai multe ocazii de a lucra cu voluntarii care ne-au acordat increderea si timpul lor. Vom fi cel putin la fel de activi ca in primul an de functionare.
 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton