Hugh Hefner și visul său American în varianta nud

 Adina Vilcea
.

„Viața e prea scurtă ca să trăiești fanteziile altcuiva'. Sunt cuvintele celui care a făcut să viseze bărbații de pretutindeni, din 1953 încoace. Omul care a împlinit și visurile multor femei, oferindu-le celebritate și bani. Dar, cel mai important, omul a cărui viață a fost un vis continuu – Hugh Hefner.

A fost odată ca niciodată un prinț… Nu călărea un bidiviu alb, nici măcar bolizi cu mulți cai-putere. Prefera să circule tolănit pe bancheta comodă a limuzinelor de lux. Nu era vestit pentru dibăcia cu care mânuia paloșul (deși aici se vor repezi mulți să mă contrazică), ci pentru iscusința cu care a înfrânt balaurul fioros numit Pudoare. A dăruit bărbaților lumii nu pace sufletească, ci un plus de neliniște, lansând ceea ce avea să devină cea mai cunoscută publicație cu target viril. De-atunci, a devenit unul dintre cele mai cunoscute, mai controversate și mai „picante' personaje cu care showbiz-ul și-a răsfățat milioanele de devoratori.

VIZIONARUL

În ianuarie 1952, un copywriter la revista Esquire își dădea demisia, furios că i se refuzase o mărire de salariu de 5 dolari. Un an mai târziu, și-a ipotecat mobila, obținând astfel un împrumut de la bancă, în valoare de 600 de dolari. (Sau 800, nu-și mai amintește exact. E firesc: au trecut decenii de când nu s-a mai complicat cu sume atât de caraghioase). Cu ajutorul a 45 de investitori (printre care s-a numărat propria mamă), a adunat încă 8.000 de dolari, cu care a lansat o revistă pentru bărbați: Stag Party. Fiindcă reprezentanții publicației numite Stag, existentă deja pe piață, l-au contactat pentru a-l informa că doresc să-și protejeze brand-ul, noul venit a fost nevoit să schimbe titlul. Vicepreședintele companiei i-a propus un nume puțin mai scurt și mult mai convingător: Playboy.
Primul număr a fost produs în bucătăria născocitorului revistei, Hugh Hefner pe numele său. A ieșit la vânzare având prețul de 50 de cenți, iar pe copertă – o imagine sexy a lui Marilyn Monroe. Începea o eră.

MILIONARUL HEDONIST

La mijlocul anilor 70, Playboy atingea un grad de popularitate care depășea până și cele mai obraznice așteptări. Avea deja ediții internaționale în Franța, Italia, Germania, Mexic, Japonia și Brazilia, iar nebunia francizelor abia începuse. Un sfert dintre studenții americani cumpărau revista, disciplinați, în fiecare lună. Din ediția cel mai bine vândută, cea din noiembrie 1972, au ajuns la cititori 7.161.561 de exemplare. În 1970, devenise
cea dintâi publicație destinată bărbaților care s-a tipărit în Braille. Dar o evoluție la fel de spectaculoasă a avut și fondatorul său. În 1959, la 33 de ani, era deja un bărbat divorțat, după ce a încheiat o căsnicie de un deceniu. Înaintea nunții, soția (cu care a avut doi copii) și-a mărturisit infidelitatea din vremea în care el își satisfăcea stagiul militar. Copleșită de vină, i-a permis soțului relații extraconjugale, contribuind astfel la apariția unui obicei devenit stil de viață. Bogat, arătos și, evident, lipsit de prejudecăți – deformație profesională – Hefner avea să aleagă un parcurs amoros aproape legendar. Miturile privind „testarea' playmate-urilor și acordarea de calificative vizibile chiar în revistă au circulat încă din primii ani de existență ai Playboy. A recunoscut că a avut relații „probabil cu 11 dintre playmate-urile celor 12 luni dintr-un an'. Lista femeilor superbe care i-au trecut prin pat (și de pe urma cărora s-a ales nu doar cu amintiri frumoase, ci și cu procese) este intimidantă.

Aveau să treacă fix trei decenii de la primul său divorț, până s-a hotărât să se însoare din nou. A făcut-o în 1989, când a decretat că femeia cu care vrea să-și petreacă restul vieții este Kimberley Conrad, „Playmate of the Year'. Din fericire, Hefner avea să supraviețuiască celui de-al doilea mariaj, încheiat, tot prin divorț, în 2009. (Separarea se produsese însă încă din 1998). Au rezultat și de aici doi copii, cel mai mare născut în aceeași zi cu ilustrul său tată.
Licențiat în Psihologie, Hugh a mizat întreaga sa viață și pe specializările sale secundare, scrisul și arta, ridicând la rangul de artă (măcar în ochii cititorilor fideli) complicatul proces al seducției. Playboy prin excelență, a trăit printre frumusețile ajunse în paginile revistei sale, fiind protagonistul unor povești care i-au scandalizat pe conservatori și i-au făcut invidioși pe cei care au putut doar visa o asemenea existență. Se vede treaba că nenumăratele dive cu care a lucrat „îndeaproape' nu i-au fost de-ajuns, fiindcă și-a recunoscut, încă din 1971 (pe lângă „banalul' sex în grup), și experimentele în materie de bisexualitate.
A „experimentat' și un atac cerebral minor, în 1985, episod care a adus o moderație a nebuniei care-i ținuse loc de viață. Petrecerile monstruoase de la Playboy Mansion, devenite o constantă din anii 70, au fost domolite, iar din 1988 și până în 2009, cârmele imperiului au ajuns în mâinile fiicei sale, Christie.

BĂTRÂNUL EXCENTRIC

După ce a încetinit ritmul îndrăcit căruia îi fusese fidel decenii întregi, Hugh Hefner a început o nouă viață. A devenit erou de reality show în 2005, când a debutat, pe E! Channel, programul „The Girl Next Door'. N-a fost vorba, desigur, de niște fete obișnuite, care ți-ar putea fi oricând vecine, ci de cele trei playmate-uri cu care împărțea luxoasa reședință din Los Angeles.  Primul set de iubite oficiale a părăsit reședința transformată în platou de filmare după 5 sezoane. Le-au luat locul, în sezonul 6, o pereche de gemene și noua parteneră de viață a venerabilului Hugh, Crystal Harris, cea care urma să devină soția cu numărul 3. N-a fost să fie la momentul respectiv: iubita mai tânără cu 60 de ani a rupt logodna, pe 14 iunie 2011, cu 5 zile înaintea nunții. Pe lângă inima rănită, Hugh s-a ales și cu ironiile maselor: Playboy o avea, pe coperta numărului de iunie, chiar pe aleasa lui. Prezentată drept „doamna Crystal Hefner'. Într-o încercare de a se mai salva ceva, exemplarele care au ajuns pe tarabe după incident au avut atașat pe copertă câte un sticker cu precizarea: „mireasă fugară'.

EPILOG

La numai două săptămâni după ce precedenta logodnică l-a părăsit, Hugh  „și-a refăcut viața' (a cât oară?) alături de Shera Beckhard, după care, la nceputul lui 2012 a primit-o înapoi pe Crystal Harris, iar pe 31 decembrie 2012 cei doi s-au căsătorit la reședința Playboy. „Azi este ziua în care am devenit doamna Hugh Hefner. Sunt foarte fericită şi mă simt norocoasă şi binecuvântată”, a scris Crystal pe Twitter imediat după nuntă. Plasat în topul celor mai mari cuceritori ai planetei, pionier al presei pentru bărbați, adept al exceselor de tot felul, Hefner știa exact cum stăteau lucrurile cu viața lui: „Nu sunt un etalon al virtuții. Trăiesc, cu siguranță, o viață deloc tradițională. Dar duc, de asemenea, o viață plină de dragoste și înțelegere. Și, mai cred ceva: tot ce am făcut, am făcut cum m-am priceput mai bine'.

VIVA! august 2011

Citește și: Hugh Hefner, fondatorul Playboy, a murit la vârsta de 91 de ani

Femeile din viața lui Hugh Hefner. Cum arată ultima lui soție, cu 50 de ani mai tânără

Text: Diana Popescu

Foto: Hepta

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton