JOJO: “Am o viaţă plină indiferent de statutul social”

 Adina Rosetti
.

Se pare că multe schimbări importante din viaţa lui Jojo, atât profesionale cât şi personale, se petrec toamna. Era toamnă când a început primul sezon „Serviciul Român de Comedie (PRO TV), iar anul trecut, tot în toamnă, exploda în presă vestea că a divorţat. Fiul ei însă s-a născut vara, aşa că am invitat-o să vorbim despre toate aceste schimbări într-o vară târzie, pe malul mării.

_RBC0024 2

Jojo nu este o per­soană pe care problemele să o fi ocolit şi nici genul care la întrebarea de mai sus să răspundă cu insipidul „mie îmi place să trăiesc frumos'. Chiar şi în to­iul vârtejului mediatic creat de divorţul său, nu puteam să nu mă mir, întâlnind-o la câte un eveniment mon­den, de tonusul ei. De fapt, de când am întâlnit-o prima dată, acum cinci ani (când am discutat o oră despre Marilyn Monroe în drum spre Sna­gov), şi până astăzi, nu am văzut-o ni­ciodată încruntată.

 

Dacă tot am aflat că ai plecat în vacanţă, sunt curioasă unde. Şi dacă l-ai luat şi pe fiul tău cu tine.

Vacanţa mea a început cu şedinţa foto VIVA!. Apoi am fost câteva zile la mare alături de fiul meu şi întreaga mea familie şi apoi la munte cu prietenii. Nu am ales alte destinaţii anul acesta, e foarte mult de lucru pentru sezonul de toamnă la PRO TV.

 

Ce-i drept, foarte greu te-am prins pentru o şedinţă foto. Ce pui la cale de munceşti atât de mult?

M-aţi „prins' în mijlocul unui proiect nou pentru televiziune care va începe în septembrie. În paralel, am lucrat împreună cu Toni (n.r. Toni Grecu) la nişte idei pe care le aveam pentru câteva personaje noi. Între timp s-au pregătit scenariul şi producţia pentru sezonul cu numărul trei al „Spitalului de demenţă', pentru care am început filmările la finalul lunii august. Apoi vom începe în forţă cu sezonul de toamnă al „Serviciului Român de Comedie', unde v-am pregătit o serie de surprize foarte comice. Nu putem sta numai în vacanţă. Întreaga echipă e mereu la lucru, pentru că ne place să aducem întotdeauna admiratorilor noştri idei şi personaje noi.

Eşti bronzată, dar se putea şi mai bine. De câte ori ai reuşit să ai mici escapade vara asta?

A fost o vară plină, însă pentru mine aşa este mereu. Nu au existat prea multe zile libere. În luna august am avut o perioadă mai lejeră şi mă bucur că a fost aşa. Avem nevoie de vacanţă ca să ne recăpătăm energia, iar creati­vitatea se hrăneşte cel mai bine cu odihnă. Sunt recunoscătoare pentru fiecare clipă pe care o petrec alături de fiul meu, aşa că pot spune că am avut cea mai luminoasă vară.

La mare ai venit cu Opelul tău, deşi probabil că erai obosită după atâtea filmări. Cum împaci oboseala cu drumurile lungi la volan?

Drumul până la mare nu mi se pare foarte lung. În plus, nu mă urc nicio­dată obosită la volan. Să merg la drum lung cu Opelul meu ADAM e mereu o plăcere, aşa că m-am bucurat de fiecare kilometru parcurs. Îmi place să conduc şi să mă bucur de peisajul liniştitor pe care mi-l oferă drumurile prin ţară vara, iar ADAM este cea mai potrivită alegere pentru orice destinaţie.

_RBC9744

 

Citeste continuarea in pagina urmatoare

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton