La pranz cu Rucsandra

De ce s-o iei de model? Pentru ca esti masochist: vrei sa reusesti greu si incet, nu saptamana viitoare si fara sa ridici un deget! Pentru ca ceea ce propune ea e totusi foarte usor de facut si greu de inteles: treaba. Pentru ca a avut o idee din care a facut bani, nu multi bani din care a facut afise. Pentru ca uite ce se intampla cand investim toti in real estate! Pentru ca totusi, cuvantul model nu s-a despartit definitiv de vorba „decenta“. Sau am ramas in urma? De ce sa te uiti in alta parte? Pentru ca iti place, cand vezi o cratita, sa nu fie singura. Pentru ca preferi sa fii batut, nu mustrat. E mai putin dureros, parca. Pentru ca vrei sa intelegi o femeie repede, intrucat sunt foarte multe la rand! Fotograf: Cristian Mihai Multumim pentru sprijin Hotel Intercontinental Bucuresti Decenta vine de undeva. Cade din copac, ca marul lui Newton. Si anume din arborele genealogic. Bine, stati jos, aici urmeaza o portiune plicticoasa, in care explic pe scurt ce s-a intamplat de cand s-a nascut bunica voastra si pana ce a ajuns sa nu mai bage de seama cand va duceti sa fumati la ea in bucatarie. Deci (domnu’ Vanghelie, multumesc pentru introducere): acum vreo 60 de ani, Romania avea in sfarsit elite. Ne miscasem greu cu ele. Fusese nevoie de cateva generatii care sa invete sa-si taie unghiile, din ce in ce mai bine, cu briceagul si-apoi, miracol, cu forfecuta (pedichiura urma sa vina si ea, odata cu aparitia culturii gay. Dar sa nu anticipam!). Dupa multe drumuri pe la scoli in strainatate, incepand de pe la 1800, Romania ajunsese in situatia absolut europeana ca oamenii cu minte sa aiba in general si bani sau macar respect. E firesc, nu trebuie cine stie ce, doar cateva decenii si nicio revolutie. Vine la pachet cu regii. Dupa ce si bunicul si nepotul ajung sa treaca pe la scoala, cumva creierul descopera ce sa faca cu toti neuronii aia care se uitau pana atunci curiosi la coada vacii. Dupa care au venit niste cetateni care se scolisera si ei, dar mai repede, pe la scoli din subsoluri, citind in general o singura carte mica si rosie. Dupa ce-au venit astia frustratii, oamenii cu minte au avut si mandate de arestare si locuri in puscarie sau doar dreptul sa-si tina gura, la bloc, pentru ca intre timp casele lor devenisera prea mari. Despre toate astea a vorbit pana de curand o emisiune nefericit programata in acelasi timp cu MTV Total Request sau cam asa ceva. Daca n-ati prins-o, eu zic ca va ajunge rezumatul asta. Ocazie cu care ne intoarcem la Rucsandra. Ea vine dintr-acea elita pierduta acum trei generatii, aruncata peste granite, trimisa sa mai ia o pauza la fundul so-cietatii, in general tratata cu aceeasi enervare cu care crescatorul de dalmatieni isi priveste puii fara pete. Supravietuitorii acelor oameni n-au o viata usoara. Invatati acasa sa se bucure cand reusesc in viata fara ticalosii, probabil ca se bucura rar. Invatati sa plece naibii de aici cand au ocazia, la fel de rar se intampla sa mai si stea. Multi au strans mainile celor care le folosesc ca sa se scobeasca in nas, intr-un gen de All-Star Team care a castigat cele mai multe meciuri in ultimul deceniu. Rucsandra e exceptia la toate astea: a reusit dupa metoda simpla a muncii cu mintea. Cam tot asa cum ne recomanda, usor naiv, monarhia pe care stramosii ei au aparat-o cu pusca prin munti, mult dupa ce nici ea nu mai voia sa mai fie aparata... Si totusi, Rucsandra e femeie. Si nu, nu se vede in faptul ca are firma de cosmetice pentru doamne. Se vede prin aceea ca tine pentru ea ceea ce i-e drag, chiar daca poate la revista ar face impresie buna. Bizar: sa pui familia inaintea publicului! Ce fel de oameni sunt astia, capabili de asa ceva? Eu am aflat si m-am si contaminat cu ocazia asta, asa ca pur si simplu nu va pot spune. Stiu doar ca m-am despartit de Rucsandra cu gandul ca asa as vrea sa plece barbatii si dupa intalnirile cu nevasta mea: cu respect si fara figuri in cap. Drept pentru care ma iscalesc de predare. Am mancat cu Rucsandra Hurezeanu, dar mai mult m-am hranit. E visul oricarei dive de plastic fara imaginatie: are companie de cosmetice si deci ar avea o multime de ocazii sa iasa in presa si sa povesteasca despre ten, crema reparatorie, esente exotice si radicali liberi (sau subjugati?). E visul oricarui barbat insurat cu o nevasta decorativa si la fel de comunicativa ca decorul. E visul oricarei mame care ii doreste fetei ei noroc, fara sa inteleaga vreodata ca asta e o urare dupa stranut, nu un plan de reusita in viata. Dar nu e visul celui care trebuie sa scrie un articol despre o diva si da din greseala peste un om. Asta am patit cu Rucsandra Hurezeanu, o doamna din Transilvania, construita, dupa toate aparentele din material de import, inclusiv in materie de caracter. Am incercat, la fel ca si cu toata lumea, sa aflu de cine-i place dintre noi, astia. Sa fie Bote, sa fie vreo doua Andree, sa fie Miha sau Dina sau Bina (numele asta l-am inregistrat deja pentru trupa mea, puteti sa ma contactati daca doriti licenta!)? N-am reusit. Invitata mea a trecut cu relaxare peste razboiul copertelor intre dive si peste inclestarile intre vedete cu ajutorul pozelor din vacanta (un macel in care tarile calde au luat bataie la scor de la cabanele la munte, care mai si iau foc). N-am avut succes cu toate astea, ba chiar am plecat de la masa un pic abatut: daca nu sunt atat de importante? De fapt, Rucsandra s-a educat sa nu se enerveze cand aude de lumea mondena si presa tabloida. Insa poti sa simti tensiunea ardeleanului, care nu intelege de ce girafa trebuie data la televizor, doar pentru ca s-a cuplat cu zebra. Pentru ea, contactul cu lumea mondena, acum de neevitat, seamana cu situatia doctorului care se duce in fiecare zi la serviciu, in salonul de contagiosi, vis- -vis de ala de nebuni furiosi. O sa se ia? Nu se ia. E protejata. Peste manusa de metal, Rucsandra a asezat cateva dantele. Vorbeste frumos. A citit si nu-i e rusine cu asta. Intelege si nu se jeneaza s-o spuna. In lumea noastra in care prostia mai are putin si da jos leul ca moneda nationala, Rucsandra te imprumuta cu cateva idei, sa ai pana acasa. E un act de curaj in vremurile astea, in care e rusine sa stii mai multe versuri decat DJ-ul din Bamboo (si alea oarecum repetitive, ca vorbim de muzica house) si e, de asemenea, jenant sa te indoiesti, in plina epoca a Sigurantei Nationale de Sine.