In Maia se simt vreo 5000 de ani de istorie. Si nu orice fel de istorie, ci una in care cea mai mare parte a timpului, femeile n-au fost nevoite sa umble la trei metri in spatele barbatului. Nu poti s-o intelegi in afara contextului evreitatii ei. Tatal persecutat, ea trimisa la un teatru cu nume predestinat, de parca arta se poate imparti pe etnii… Dar nu poti sa te intalnesti cu ea fara sa dai peste o femeie care a umblat toata viata dupa frumusete, in vreme ce altele din generatia ei au ales simplitatea si calculul. De frica, zic eu.
La batranete, Maia zice ca se vede o babuta simpatica. Eu zic ca se alinta. Maia n-are sa fie niciodata simpatica, tot asa cum fierul nu mai poate redeveni minereu. Si cred ca nici babuta nu-i poate iesi foarte bine. Pentru ca ii lipseste un element fundamental al varstei la care incepi sa crosetezi doua pe fata, una pe dos. Maia nu se poate resemna. Si nici opri, exact ca autobuzul ala din „Speed, care exploda daca viteza scadea sub o suta.
Si sa va mai spun un lucru: dintre toate vedetele cu care am vorbit, ea a fost cel mai usor de gasit, scos in oras, vorbit si plecat acasa. Asta e si secretul staturii publice veritabile.
Un om mare nu se lasa greu. Dar te lasa pe tine simtindu-te asa…
Cel mai nou VIDEO
Libertatea.ro
Fanatik
Știrile PRO TV