Medeea Marinescu: I-a cucerit pe francezi cu un zambet

.

Medeea Marinescu: I-a cucerit pe francezi cu un zambet

Medeea Marinescu: I-a cucerit pe francezi cu un zambet


Cu expresia copilareasca si usor neastamparata a Mirabelei, Medeea Marinescu a demontat ideile preconcepute despre actritele din est, realizand un rol de zile mari in comedia „Va gasesc fermecator. Iar cum filmele sunt inspirate din viata, Medeea il gaseste fermecator pe medicul Dan Acaru, un barbat mai „copt decat ea.

Un fermier francez (Michel Blanc), trece printr-o perioada grea a vietii sale dupa ce isi pierde sotia. Nu pentru ca ar fi fost foarte atasat de ea, ci pentru ca ii lipseste un ajutor in casa. Se hotaraste ca are nevoie urgent de o gospodina, deci de o nevasta! Dar de unde sa gasesti o nevasta potrivita in micutul sat izolat dintr-o zona rurala din Franta?! Recurge la serviciile unei agentii matrimoniale, iar sefa agentiei ii recomanda sa caute o nevasta in Romania. Odata ajuns pe meleagurile noastre, o cunoaste pe Elena, personaj interpretat de Medeea Marinescu, iar intalnirea dintre cei doi va oferi multe surprize, demne de o comedie spumoasa: „Je vous trouve tr¨s beau sau, pe romaneste, „Va gasesc fermecator. Actrita i-a cucerit pe francezi cu un suras, iar acestia au tratat-o ca pe un star de la Hollywood. Medeea s-a simtit rasfatata ca o printesa, un „tratament cu care a fost mai putin obisnuita in Romania.


O romanca intr-un rol principal intr-o productie franceza este un lucru mai rar intalnit. Cum ai obtinut acest rol?
O fotografie de-a mea cu acea expresie usor malitioasa a Mirabelei se afla la o agentie de casting. Eu stiam de preselectiile pentru acest rol, dar nu am vrut sa particip pentru ca era vorba despre un rol principal intr-un film francez, iar eu nu vorbeam aceasta limba, asa ca am plecat in SUA, unde imi petreceam verile. Regizoarea Isabelle Mergault, aflata la debutul ei in cinematografie, cauta o actrita din est cu o anumita tipologie. A cerut sa ma vada, dar i s-a zis ca sunt plecata din tara, asa ca a insistat sa ne intalnim la Paris. M-am intalnit cu Isabelle Margault, mi-a dat sa citesc scenariul, urmand ca a doua zi sa pregatesc doua secvente din film, una in franceza, iar alta in limba materna. N-am stiut din primul moment ca voi fi aleasa. M-am dus relaxata la probe pentru ca eram sigura ca, nefiind vorbitoare de limba franceza, am sanse minime. Nu mi-am acordat nicio sansa si pana la urma asta a fost sansa mea.



Si totusi cum te-ai descurcat sa faci un rol intr-o limba pe care nu o stapaneai prea bine?
Am inceput sa invat acasa cu un profesor, iar la inceput imi „prindeam urechile pentru ca era foarte greu sa invat de pe o zi pe alta gramatica. Un rol important l-a avut si iubitul meu care vorbeste o franceza perfecta si care ma forta sa spun lucruri uzuale: „Mi-e foame, „Mi-e sete. Apoi, am avut norocul ca personajul meu trebuia sa vorbeasca cu multe greseli gramaticale.

Pe platourile de filmare ai fost tratata intr-un mod diferit fata de ceilalti actori francezi?
In Franta toata lumea era extrem de speriata ca a venit actrita principala. Nu stiau cat de dificila sunt la filmari. Cabiniera mea, omul care statea langa mine de dimineata pana seara, mi-a facut si un compliment, ca nu sunt dificila precum frantuzoaicele, ci seman cu actorii francezi care sunt de treaba. Atat in Romania, cat si in Franta, eu si actorul principal, Michel Blanc, am beneficiat de cele mai mari apartamente dintr-un hotel luxos, inconjurat de un teren de golf. Pe platouri aveam o rulota superechipata si, evident, o masina cu sofer personal ca sa pot circula cand vreau.


Ai fost rasfatata. Te-ai simtit ca un star de la Hollywood?
Asa te trateaza. Imi aduc aminte ca era o filmare cu multi figuranti, iar una dintre actritele secundare ramasese fara masina. Foarte jenati au venit la mine sa ma intrebe daca as putea sa o iau si pe respectiva actrita in masina mea, pana la hotel. Sigur, nu era o problema. Ei incearca sa-ti creeze tot confortul necesar pentru ca tu sa nu ai probleme la filmare. Bineinteles, acest gen de lucruri nu se intampla in Romania.

Page: 1 2 3 4