Michael Hutchence - excentric INXS

 Revista VIVA
.
O viata plina de excese, o permanenta oscilare intre relatii amoroase, droguri si alcool, si totusi, o viata despre care s-a vorbit mult, fara insa ca omul sa puna in lumina artistul. Acesta este Michael Hutchence.

Desi cine a rostit pentru prima data zicala „mutul tace si face nu l-a cunoscut dupa cele mai logice interpretari ale teoriei probabilitatii pe Michael Hutchence, asta nu ne poate impiedica sa facem o legatura mai mult decat pertinenta intre vorba din popor si starul rock de origine australiana.

Pe vremea cand era doar „mammas boy, Michael nu a facut nimic din ceea ce ar fi putut da nastere unor temeri cu privire la evolutia sa ulterioara, nimic nu trimitea nastrusnicul gand omenesc la instabilitatea psihica sau la inclinatia catre excese ale celui pentru care toate acestea urmau sa devina trademarks in toata regula.

Nascut pe 22 ianuarie 1960 la Sydney, Australia, Michael si-a petrecut primii ani din scurta sa viata, in Hong Kong, pentru ca, mai tarziu, The Hutchence Family sa revina pe plaiurile natale. Patricia Hutchence, cea care l-a adus pe lume pe acest rebel, a fost make-up artistul raspunzator pentru cosmetizarea si aranjarea multor fete de vedete atat din film, cat si din televiziune de la acea data. Si pentru ca trucurile ei luau pur si simplu anii cu mana, Patricia obisnuia sa petreaca multe ore retusand tenuri si figuri.

Cu toate acestea, nu si-a neglijat fiul, ci dimpotriva. Grijulia mama l-a luat de multe ori cu ea si astfel, el a avut ocazia sa cunoasca cele mai in voga staruri ale momentului. Daca atunci i s-a deschis lui Hutchence pofta de a deveni faimos, nu o putem sti. Cert e ca muzica a fost dintotdeauna un membru al familiei.

In timp ce parintii ascultau versul dulce al Ellei Fitzgerald sau al lui Frank Sinatra, surorile sale preferau rimul mai fresh al celor de la Beatles si The Rolling Stones, artisti pe care si Michael ii iubea in egala masura. Atat de mult incat a vrut sa fie ca ei.

Astfel ca, dupa principiul „vreau sa fiu si eu ca nenea, Michael nu s-a lasat pana ce nu a studiat pana la cele mai mici detalii secretele chitarei clasice si ale viorii, cu toate ca cei care l-au ascultat in plin moment de manifestare artistica au declarat sus si tare ca „omul este o durere pentru urechi. Viata sa personala a insemnat un lung sir de relatii zbuciumate, tumultoase, pline de senzatie si de nebunie, printre iubite numarandu-se Kylie Minogue si Helena Christensen.

Bad-Boy, Jungle-Boy Intalnirea la Davidson High School cu Andrew Farriss a fost momentul in care soarta lui Michael „a fost pecetluita. Cei doi s-au vorbit si au planuit ca, impreuna cu fratii lui Andrew, Tim si Jon, si cu prietenii acestora, Garry Gary Beers si Kirk Pengilly, sa puna bazele unei formatii, The Farrisson Brothers, care a fost imediat rebotezata INXS.

Dupa aparitia in 1979 a primului album, „INXS, Michael a devenit purtatorul de cuvant al grupului si, inevitabil, punctul de atractie al presei de scandal. Desi prietenii apropiati il caracterizau drept o persoana introvertita si mai degraba timida, Hutchence si-a construit o reputatie de sex-symbol rebel si nonconformist. Odata cu succesul pe care INXS l-a cunoscut inca de la primele acorduri de chitara, Michael a ajuns sa fie unul dintre printii charming la bratul caruia multe doamne si domnisoare visau sa se afiseze.

Si cum sa nu spere ele la o asemenea onoare, cand sex-appeal-ul, masculinitatea si aerul de bad-boy ii erau atat de caracteristice. Astfel ca viata sa personala a insemnat un sir lung de relatii zbuciumate, tumultoase, pline de senzatie si de nebunie. Si daca se mai indoia cineva de extravagantele sale amoroase, inseamna ca nu a aflat inca despre legatura pe care Hutchence a avut-o cu April Ashley, un transsexual care cocheta cu actoria si cu muzica. Iar cine nu crede, poate verifica in memoriile pe care April le-a scris despre viata ei si din care nu lipsesc, of course, detalii picante despre idila pe care a avut-o cu naravasul rock-star.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton