Michael Schumacher - Imparat, cedez coroana. Rog seriozitate.

Michael Schumacher – Imparat, cedez coroana. Rog seriozitate.

Lui Michael Schumacher i-a tremurat glasul cand si-a anuntat retragerea din Formula 1. Adulatorii lui au suspinat, contestatarii si-au frecat mainile. Oricum, nu e momentul ierarhiilor. In loc sa decidem care e locul lui Schumacher in istoria acestui sport, sa convenim ca se incheie o domnie greu de uitat.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani

Cunosc destui oameni pentru care Formula 1 e o pierdere planificata de vreme si de combustibil. Ecologisti agitati, militanti energici, sabotori ai padurilor de sonde ale planetei, carcotasi gata sa observe ca nu se cheama ca faci sport daca stai pe un scaun si mergi cu masina – cu totii cred ca automobilismul e o irosire sonora. Altii in schimb, vad in fiecare cursa o prinsoare. Nu doar cu adversarii, nu doar cu cronometrul oficial, ci mai ales cu viata. Pentru ei suirea in monopost e semnul ca omul se ia din nou la tranta cu limitele, ispitit sa provoace, sa desfida si sa se imbete cu glorie. Sigur, langa unele viraje pandesc cruci, dar nici macar asta nu-i domoleste. Amintirea lui Gilles Villeneuve sau Ayrton Senna nu invita la cumpatare, ci la continuarea grabita a cursei. Spre munti de bani, spre un Everest imaginar sau spre cel mai apropiat spital, unde elicopterul ajunge de obicei prea tarziu.

Despre Michael Schumacher s-a scris enorm, dar nu intotdeauna magulitor. Asta desi locul lui printre capeteniile sporturilor individuale e neconfiscabil. Lumea l-a instalat deja in Olimpul performantei, alaturi de Serghei Bubka si Pete Sampras, Mark Spitz si Eddy Mercxx, Steve Redgrave si Carl Lewis. Numai ca, fireste, depinde ce vrei sa scoti in evidenta. Daca esti suporterul lui Schumacher, te refugiezi in spatele cifrelor. Ii numeri cursele castigate sau titlurile de campion mondial si-i proclami suprematia. Schumacher l-a lasat in urma pe Juan Manuel Fangio, argentinianul care triumfase de cinci ori in Intrecerea pilotilor, fixand un prag aparent inaccesibil, s-a intrecut cu Damon Hill si Senna, cu Prost si Irvine, cu Coulthard si Alessi, cu Mansell si… si o multime greu numarabila de grei ai circuitului. A intemeiat o scoala a curajului si a tenacitatii de care nimeni nu mai poate face abstractie astazi. A transformat pilotajul la limita instinctului in stil de lucru si a supus cele mai pretentioase circuite de pe glob. A ridicat un nume – Ferrari – cum nu mai izbutise nimeni inaintea lui. A inchegat un raport aproape simbiotic cu monopostul in care si-a dus zilele si si-a cucerit medaliile. A fost una dintre cele mai frecvente arteziene de sampanie din istoria automobilismului. A mutat discutia de la eleroane, bord, cai putere si componente ale motorului asupra unui lucru simplu si totusi atat de complicat: o capacitate de-a izbandi in conditii de adversitate de care doar nationala de fotbal a Italiei mai e capabila in zilele ei bune.