Mircea Badea – Boxeaza cu ziarele
Mircea Badea – Boxeaza cu ziarele
E imposibil sa nu-l remarci. Te frapeaza felul in care spune lucrurilor pe nume. Pare tot timpul suparat, pare un Moromete care in permanenta remarca aberatiile sistemului, fie ca e vorba de publicitate, presa, radio sau tv, politica, politie rutiera…
De ce accepti atat de greu sa dai interviuri?
Pentru ca nu am nimic de spus in afara emisiunii. Am sase emisiuni pe saptamana, ceea ce inseamna ca sunt „vorbit. In plus, chiar nu stiu pe cine ar putea sa intereseze. Nici macar nu ma gandesc foarte mult la mine, darmite sa mai si vorbesc. Sincer, ma simt usor penibil in aceasta postura.
Cum ai ajuns sa faci emisiunea „In gura presei la Antena 1?
Initial la Antena 1 era necesar un show simplu care sa faca oarece audienta si sa aiba si informatie. Sorin Oancea m-a propus pe mine. Eu in momentul ala eram la mine acasa, ma uitam la televizor, mai citeam o carte, ma mai duceam pe la box, mai un proces… Imi umpleam timpul, nu aveam vreo problema. La vremea aceea nu mai era deloc afacerea cu chibriturile, dar ramasese procesul. Asa ca domnul Oancea mi-a zis sa fac o emisiune si am facut-o. Doar nu crezi ca a stat cineva sa studieze la micron cum anume trebuie facut! Stiu ca suna putin neprofesionist, dar la Antena 1 mi-a cerut un lucru foarte simplu: sa fie cu informatie, sa aiba comentariu si sa faca si ceva audienta. Deocamdata este, ca altfel nu ar mai fi emisiunea.
Pare ca-ti plac foarte mult ziarele. E doar o impresie?
Daaa, sunt innebunit (rade). Am deja fantezii erotice cu ele. Uneori ma simt foarte atras de unele ziare si chiar pe unele dintre ele le-am cerut de nevasta, o sa mai incerc si cu altele. Am un fetis cu ziarele.
Le-ai citi daca nu ai fi nevoit?
…Nu stiu (ezita), informatia nu e atat de diversificata. Ce gasesti la televizor gasesti si-n ziare. Nu poti spune ca-ti trebuie toate canalele mediatice ca sa ai o acoperire si o anumita anvergura a informatiei. Singura diferenta este ca interpretarile difera de la publicatie la publicatie, de la trust la trust.
Pari genul justitiarului…
Da, par nebun. Stiu. Sunt un tip destul de nesofisticat din punctul asta de vedere. Nu sunt un actor, nu sunt histrion. Sunt mai… „primar, mai „basic instinct.
Te intereseaza reactia publicului?
Ma intereseaza reactia in sensul in care oamenii se uita la emisiune sau nu. Acuma, cata lume o fi de acord, cata nu, cine are sa-mi reproseze ce, la sase emisiuni pe saptamana, daca mi-as pune intrebarea asta incontinuu as lua-o razna. Incerc sa fac treaba cam cat de bine inteleg eu sa o fac.
Nu ti se pare ca reactiile tale sunt exagerate cand primesti critici?
Orice ai face, oricum vei gasi tone de nemultumiti. Nici Isus Hristos in persoana nu a putut sa-i multumeasca pe toti, exista si budisti si musulmani, adica nici macar pe planeta nu exista unanimitate in ceea ce-l priveste pe Isus Hristos. Daca nici El nu a avut unanimitate, ce pretentii sa am eu, un baiat din Balta Alba?!
Tot in Balta Alba stai?
Da, imi cer scuze, dar nu m-am mutat de acolo. Stiu ca lumea buna crede ca daca vrei sa ai succes trebuie sa stai in Pipera. Dar eu nu m-as muta acolo nici platit, darmite sa dau si bani. Acu… depinde de cat de bine m-ar plati.