In viata sunt haotic, dezordonat, instinctiv. In film insa devin, intr-adevar, meticulos. N-am cum altfel. E un domeniu unde detaliul e rege.”
Ce inseamna filmul pentru dvs.?
O spune Aristizza (Ioana Bulca) in filmul de care vorbeam mai sus: umbre miscatoare… Cand esti copil, te joci cu mainile intr-o fanta de lumina si proiectezi umbre pe pereti. De la aceasta fascinatie a copilariei se naste, cred, cea mai complexa forma de spectacol inventata de om (remarcati ca n-am folosit termenul „arta), un vis controlat. De fapt, un mod de a crea iluzia vietii intr-o concretete naucitoare si de-a o oferi solicitantului fara a-l responsabiliza apriori in niciun fel: ceea ce se petrece pe ecran, dramatic, comic, tragic sau de-a dreptul infricosator nu il poate atinge direct in niciun fel, el ramane spectator. Imi amintesc de un mai vechi film de sci-fi („Westworld), in care vizitatorii unui parc de distractii al viitorului se puteau impusca dupa pofta inimii cu toti raufacatorii unui orasel din vestul salbatic – in fapt roboti programati, deghizati in oameni – doar pentru exercitiul adrenalinei, fara nicio primejdie reala. Doar ca, asa cum in acel film robotii se defectau si primejdia devenea brusc reala, la cinema, intr-un mod misterios, se intampla ca si spectatorul din fotoliu sa se trezeasca „atins si asta la un nivel mai adanc decat in viata reala, „responsabila, pe care o traieste. Abia atunci incepem sa vorbim despre arta.
In familia dvs. filmul a fost o preocupare constanta. Care este cel mai important lucru despre a saptea arta pe care l-ati aflat de la tatal dvs.?
Ca, de-a lungul istoriei cinematografului, regizorul este un artist revoltat si nefericit, iar produ-ca-torul, un exploatator veros si lipsit de scrupule. Sunt convins ca, in sinea lui, ar fi preferat sa devin cel de-al doilea.
Din peliculele pe care le-ati realizat se ghiceste ca sunteti foarte atent la detalii. Sunteti un om meticulos in general?
In viata, absolut deloc. Sunt haotic, dezordonat si instinctiv. In film insa, devin, intr-adevar, meticulos. N-am cum altfel. E un domeniu unde detaliul e rege. Ciudat cum un om ca mine, organic opus oricarei notiuni de disciplina, si-a ales o profesie atat de… militara, intr-un fel.
Ati lucrat cu Florin Calinescu in „Asfalt tango, cu Gheorghe Dinica in „Filantropica, dar si cu actori aflati la inceput de cariera. Cat dureaza sa descoperiti intr-un actor tanar personajul de care aveti nevoie?
Cu Florin lucrasem deja la „E Pericoloso Sporgersi si pentru a-i acorda rolul locotenentului Grancea (cautam un actor capabil sa-mi evoce ofiterul care-mi fusese comandant in cadrul stagiului militar) l-am rugat sa dea probe filmate. De care s-a achitat cu brio. Asta fac cu majoritatea actorilor pe care-i proiectez intr-un rol: ii invit in fata unei camere digitale si lucram impreuna una sau mai multe scene. Cand am inceput, unii se suparau: „ce, bai Nae, nu ma cunosti deja? M-ai vazut la teatru, m-ai vazut in filme, nu vin la nicio proba; imi dai rolul? Ti-l fac! Mi-era greu sa le explic ca eu nu asteptam de la ei „sa-mi faca (!) rolul, ci sa si-l castige, sa-si cucereasca personajul prin lupta dreapta! In timp, aceste ifose au mai disparut, pe de-o parte, pentru ca am dobandit o oarecare reputatie, pe de alta, deoarece productiile straine ce ne-au invadat platourile in ultimii ani au reinstaurat institutia probei filmate si pe cea a actorului profesionist si modest, chiar daca celebru in tara sa, care accepta elegant regulile jocului intr-un casting international.
VEZI GALERIA FOTO NAE CARANFIL