„Caranfilm” este un joc de cuvinte inventat de insusi Nae Caranfil. Ce se ascunde in spatele acestui nume? Un regizor care a facut din toate cele 5 lungmetraje ale sale filme cu un imens succes la public, un mare artist extrem de discret, care s-a lasat foarte greu convins sa fie subiectul unei sedinte foto.
De ce v-a preocupat un subiect ca acela din „Restul e tacere (povestea realizatorilor primului lungmetraj romanesc)?
Pai, sa ne intoarcem in timp. Prin 1986-87, cand aceasta poveste a inceput sa ma viziteze repetat, Romania devenise un fel de buzunar personal al lui Ceausescu, iar filmele romanesti, niste coji de seminte ratacite prin acest buzunar. Citind despre aventura realizarii primului lungmetraj autohton la 1912, plonjam intr-o lume de vis, cu eroi de dimensiuni gigantice, balansand intre sublim si ridicol, cu oameni care, spre deosebire de populatia naucita de frig si de foame care ma inconjura, n-avea obsesia supravietuirii, ci pe cea a „vietuirii, intr-o epoca de un optimism exploziv, in care apareau aproape simultan automobilul, avionul, gramofonul, telefonul si nu mai stiu cate alte minuni, la inceputul unui secol care se anunta a fi cel al pacii universale si care, dupa ce si-a ratat spectaculos aceasta promisiune electorala, a sfarsit prin a fi „secolul cinematografului. Subiectul din „Restul e tacere imi parea delicios, la sfarsitul anilor 80, prin fantasticul sau potential subversiv. In timp ce Ceausescu demola la propriu Romania, eu o reconstruiam in imaginatie.
Cum l-ati ales pe Marius Florea Vizante pentru rolul regizorului? Seamana Vizante cu Grig?
Seamana. Aveam nevoie de un personaj foarte diferit de imaginea generica a „regizorului de film (impunator, autoritar, de preferinta barbos); cautam un anti-erou, adolescent intarziat, timid, complexat de statura sa – sau mai degraba de lipsa staturii – si in acelasi timp arogant, razbunator si plin de ifose. Un baiat de bani gata ce-si plimba aerele, brelocurile, lanturile si inelele printr-un Bucuresti ce descopera eleganta occidentala, un papitoi al inceputului de secol XX. Pe Vizante il descoperisem la „E Pericoloso Sporgersi si inca de pe atunci imaginea lui incepuse sa se suprapuna peste imaginea personajului meu. Am dat probe cu el pentru Grig in doua randuri: in 1994, la o prima tentativa de a intra cu filmul in productie si in 2006, cand, in sfarsit, „minunea s-a produs. Vizante glumeste si acum despre acesti 12 ani de asteptare, spunand ca este cel mai lung timp de pregatire a unui rol ce i s-a acordat vreodata.
VEZI GALERIA FOTO NAE CARANFIL