Cum iti dai seama ca ai intalnit marea dragoste?
Eu cred ca dragostea vine si se maturizeaza in timp. Si eu m-am indragostit in timp, asezat. Ma bucur de fiecare clipa alaturi de Zsolt, de tot ceea ce face.
Te-ai gandit vreodata la ziua nuntii tale? La rochia, la coafura pe care le vei avea?
Da. Ce pacat ca femeile nu pot fi mirese decat o data in viata. Si eu, ca toate fetele, visez la o nunta ca in povesti. As vrea ca in ziua aceea sa se bucure toti cunoscutii mei asa cum ma voi bucura eu.
Care este cea mai frumoasa surpriza pe care ti-a pregatit-o un barbat?
Atunci cand Zsolt mi-a spus prima data „Te iubesc. Mi-a cazut telefonul din mana cand am auzit. M-a sunat din nou si m-a intrebat daca sunt bine.
Crezi ca un barbat ii poate fi fidel unei femei toata viata?
Da. Pentru ca daca un barbat merge in alta parte, inseamna ca nu este multumit de ceea ce are acasa.
DESPRE FILME
Ai inceput cu roluri mici si iata ca munca ti-a fost rasplatita: ai primit un rol principal in telenovela „Inima de tigan. Cum e trecerea la un rol principal?
Nu conteaza daca e un rol secundar sau principal, important este felul in care interpretezi. Chiar daca ai un rol mic, trebuie sa-ti dai silinta, sa pui suflet si sa-l joci in asa fel incat sa nu treaca neobservat.
Cum faci sa uiti de Nicoleta Luciu si sa intri in pielea personajului pe care il joci?
Fara regizor nu cred ca m-as fi descurcat atat de bine. El imi spune cum sa interpretez si ce atitudine trebuie sa adopt.
Ti s-a intamplat ca si dupa terminarea filmarilor sa te comporti ca personajul pe care il interpretai intr-un anumit serial?
Mai ales acum. Mai glumim si vorbim asa cum trebuie sa o facem in film.
Ne poti povesti o intamplare haioasa din timpul filmarilor la unul dintre serialele in care ai jucat?
Sunt foarte multe intamplari care se petrec atunci. Daca le-as povesti si-ar pierde din farmec. Trebuie sa le vezi, sa le simti.
MODA SI FRUMUSETE
Obisnuiesti sa mergi in cluburi sau la petreceri mondene?
Nu prea, pentru ca actoria si muzica sunt cele doua joburi ale mele care ma duc prin cluburi si alte locuri mondene. |mi place mai mult sa merg sa muncesc decat sa ma duc undeva si sa stau pur si simplu.
Ai multe haine? Cat de des iti schimbi garderoba?
O data pe luna schimb tot sifonierul pentru ca sunt imaginea magazinului Norinei Stoica si de la ea am toate hainele. Ma enerveaza sa caut eu prin magazine, sa probez. Norina imi stie masurile, ea imi trimite direct tot ce trebuie.