Mi-a povestit cate ceva. Nu am voie sa povestesc mai departe. Dar sunt cateva detalii care conteaza. Isi aduce aminte cand se inchidea lumina inainte de 1989 si cum manca un fel specific moldovenesc, cu mamaliga si branza. In rest, lumina e aprinsa mereu in viata ei: liceu sanitar, chemare catre actorie, ca sa folosim un cliseu vesnic tanar. Chemarea cui? Poate a noastra, a barbatilor. Blonda, ochii verzi, perfect la locul ei in rolul de bimbo, cover girl, prostuta si draguta. Asta e televiziunea, asta e stereotipul care o plateste, astia suntem noi, foarte multi, cu foarte putini neuroni in cap, insa cu o imensa capacitate de a saliva.
Noroc ca nu salivam gratis. Cu banii din zambetul blondei si din sanii imposibil de ascuns de la televizor, Paula adauga in partea cealalta, in teatru. Pune piatra peste piatra si rol peste rol. Si aici face ce-i place. Nu i-ar placea la un teatru cu carte de munca, pentru ca acolo joci ce e in plan. Cu toate astea, s-a maritat. Aici nu e acelasi lucru? Plan. Disciplina. Rigoare. Nu?
Ba da. Asa trebuie sa fie sotul. Rauchen verbotten. Ne pas se pencer au dehors. E pericoloso sporgersi. Nu va aplecati in afara. Am pus eu in locul Paulei, in cuvinte mai putine, un manual de principii in casnicie, preluat in fuga din vagoanele de tren de altadata, cu care sunt sigur ca venea de la Iasi. Detaliile sunt sumare si asa si trebuie sa ramana. Paulei nu-i plac lucrurile complicate, poate si pentru ca e fugarita de complicatii cam de cand se stie…
Multi barbati au o problema cu sotiile actrite (ok, nu multi, doar eu… Dar trebuie sa fim cativa, ca se aud multe voci!). E foarte simplu si foarte dureros: ce simte cand se pupa pe scena? Si de ce sa se pupe, nu mai bine sa joace doar in tragedii, unde poate sa planga cat vrea? Daca se indragosteste de ala cu care se pupa si vrea sa continue? Ce, nu s-au mai vazut cazuri?
„Mai, Lucian, pai nu se pupa actrita, imi zice Paula, „se pupa personajul! Ala pe care il joaca, nu ea!