Roger Federer: Stapanul turneelor

Mare fabricanta de clisee, presa sportiva a lipit pe Roger Federer doua etichete previzibile si sarace. I s-a spus fie „martianul, cu un oftat de admiratie aproape mistica (deh, stampila de „extraterestru fusese confiscata de Barcelona), fie „ceasul elvetian. De ani buni Federer incearca sa ne spuna ca e doar un pamantean inzestrat, dar nu-l crede nimeni.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani

D e obicei, sportivii elvetieni nu aprind focuri bengale si nu practica seductia in masa. Nimeni n-a lesinat in extaz vazandu-i pe Marc Rosset, Stéphane Chapuisat sau Martin Elminger. Mestecand idei primite, ii comparam de obicei pe elvetieni cu bancile care dau faima tarii si-i ambalam intr-un cocon de neutralitate pufoasa. Sportivul din spatiul acela (numit inevitabil si mecanic tara Cantoanelor) trebuie sa fie serios, onorabil si decent. Roger Federer are toate aceste insusiri, dar le-a mai adaugat cateva: un echilibru fastuos intre zestrea somatica si cea psihica, talent cultivat cu staruinta, putere, stil si eleganta. Toate astea ii confera aura unui personaj distant si prestigiul unui adversar inaccesibil. Nu e asa. Roger Federer e om si tine mortis sa ramana om. Lumea tenisului bombane de multisor ca nu poti sa-l bati decat daca-l prinzi intr-o criza de rinichi sau daca ii legi o mana la spate. Si totusi, Federer cel invincibil este unul dintre putinii supercampioni care n-au castigat nici un Roland Garros. Sa recunoastem, un martian ar fi avut grija sa regleze din vreme acest amanunt de parcurs.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cine este Alina Gabriela Munteanu, ultima soție a lui Gabriel Cotabiță. Erau împreună de mai bine de 10 ani, iar între ei era o diferență de 27 de ani

Roger Federer este Leu in zodie (s-a nascut pe 8 august 1981 la Basel) si gazela pe terenul de tenis. Pe 26 februarie 2007 el tocmai a iscalit o uzurpare, evacuandu-l pe Jimmy Connors dintr-un fotoliu de lux. Americanul a fost pana la acea data proprietarul unui record de consecventa si longevitate: o suta saizeci de saptamani consecutiv petrecute ca lider al clasamentului mondial masculin. Cu cateva zile inainte de primavara calendaristica, Federer s-a instalat in locul lui Connors, cu acelasi zambet cu care l-a condus la vestiar pe cilianul Fernando Gonzales, dupa ultima finala de Mare slem castigata. S-a intamplat in ianuarie, la Melbourne, cand publicul a inceput prin a-l sustine pe outsider si a sfarsit ovationandu-l pe favorit. In fond, nu e nici o drama sa pierzi in fata lui Federer. Li s-a intamplat tuturor asilor din tenisul de azi, de la Safin la Nalbandian, de la Roddick la Nadal, de la Agassi la Henman si de la Hewitt la Haas. Prezumtia de suveranitate cu care e intampinata fiecare aparitie a lui Federer pe un teren de tenis e rezultatul valorii, dar si al atitudinii. Fiindca Federer nu e un automat, un cyborg in sort sau un android cu backhand. Succesul lui vine dintr-o liniste aspirata din aerul Elvetiei, pe care n-o pot contracara nici un adversar si nici o tactica.

S-a spus intotdeauna despre campionii adevarati ai tenisului ca au marcat sportul prin care au trecut adaugand ceva la mostenirea comuna. Ce anume? O lovitura, un procedeu, o particularitate careia sa-i dea pregnanta si sa-i imprumute numele. Caci asa cum in gimnastica exista saltul Tsukahara sau coborarea Comaneci, si in tenis au aparut elemente purtatoare de copyright. Stopul lui Ilie Nastase, serviciul lui Roscoe Tanner, returul cu doua maini al lui Jimmy Connors sau Bj¶rn Borg sunt repere intre care tenisul curge lent spre ziua cand, din pacate, materialul din care e alcatuit racordajul va cantari mai mult decat imaginatia si virtuozitatea jucatorului.

Ei bine, ce aduce Federer in paleta tenisului de azi? Aparent, nu mare lucru. Nu are o lovitura a lui si n-a deschis o scoala noua de exprimare. E si foarte greu sa mai fondezi ceva intr-un sport in care, daca ai clipit cand nu trebuia, ai ratat mingea care a trecut pe langa tine cu viteza de TGV. Altele sunt atuurile elvetianului. In primul rind, Federer a facut din racheta prelungirea fireasca a bratului. Consistenta organica a acestui detaliu ii decide cele mai multe dintre victorii. Asa cum Al Bundy si-a sudat telecomanda de mana, tot asa in cazul lui Federer asistam la o cvasiinsertie anatomica. La un implant dobandit in timp, care produce dividende de trei-patru ani incoace. Mana si racheta sunt una pentru Federer. O mobilitate a incheieturii pe care a mai avut-o doar Gustavo Kuerten ii da posibilitatea sa rezolve senin momentele delicate in care ceilalti ar capota fara discutie.