Shania Twain - Nunta mica in Puerto Rico

 Revista VIVA
.

La doi ani si jumatate de la incheierea unei povesti foarte complicate, ce poate fi descrisa ca un dreptunghi amoros, Shania Twain (45) s-a razbunat pe fostul sot infidel, casatorindu-se, in Puerto Rico, cu fostul sot al femeii cu care a fost inselata.

Shania TwainSe da urmatoarea problema: in anul 2008 cantareata punea punct unui mariaj de 14 ani cu producatorul Robert Lange (62), in urma aventurii extraconjugale a acestuia cu secretara sa. Intamplator, amanta Anne-Marie Thiebaud, sotia omului de afaceri elvetian, Frederic Thiebaud, era si cea mai buna prietena a artistei. In urma calcului, artistei i-a dat probabil cu virgula, iar cand a reluat datele problemei pentru a vedea ce i-a scapat, l-a gasit pe domnul Thiebaud (40), plangand la randul sau intr-un colt.

Cei doi s-au consolat reciproc, au blestemat tradatorii distrugatori de casnicii (care, apropo, sunt si azi impreuna) si tot alinandu-si reciproc durerea, au constatat ca s-au indragostit unul de altul. Relatia lor a fost foarte discreta timp de un an, pentru ca in luna decembrie a anului trecut, Shania sa anunte pe Twitter ca s-a logodit: „Sunt incantata sa va dezvalui ca sunt indragostita. Frederic Nicolas Thiebaud a fost un prieten adevarat, a fost langa mine cand mi-a fost cel mai greu, iar cu timpul, prietenia noastra s-a tranformat intr-o mare dragoste.' Cand scria aceste randuri, artista country avea deja pe deget un frumos inel cu diamant, in valoare de 100.000 de dolari, pe care omul de afaceri elvetian i-l daruise cu doua luni inainte.

Cei doi si-au unit sufletele greu incercate de soarta chiar in ziua de Anul Nou, pe o plaja din Puerto Rico, la asfintit, in fata a doar patruzeci de invitati. Presa nu a avut acces la eveniment, dar in scurt timp fotografiile infatisand doi indragostiti imbracati in alb, au fost date publicitatii. Asa am putut vedea rochia de mireasa a cantaretei, cumparata dintr-un boutique no name din Elvetia si accesorizata cu bijuterii Lorraine Schwartz si pantofi Calvin Klein.

Aceasta noua etapa din viata ei poate fi un bun prilej pentru ca artista cu cinci premii Grammy la activ sa lanseze un nou album, dupa o pauza de cativa ani buni. Shania pare sa aiba insa alte planuri deocamdata. Se pregateste sa lanseze in primavara o autobiografie, in care spune tot ce are pe suflet, de la teribilul accident de masina al parintilor sai din 1987 pana la ghinionul in dragoste. In plus, va fi gazda unui talk-show, „Why Not', difuzat de postul de televiziune al lui Oprah Winfrey, OWN.
 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton