Viva! 10 ani - Fotografii care au facut istorie - Anul 2001

.

Mie mi-e dor de anul 2001. Dor tare, ca sa apelez la o expresie folosita des de baietelul unei prietene. Iar fotografia alaturata nu face decat sa intareasca aceasta senzatie.


Ganditi-va si voi: 10 vedete feminine ale micului ecran, de la toate televiziunile active la acel moment, pozand impreuna, una langa alta, pentru o imagine care intra astfel in istoria de aur a revistei VIVA! Mai mult, nu numai ca le-am fotografiat una langa alta, dar nu a fost nevoie de niciun artificiu de Photoshop ca sa le avem pe coperta pe cele zece, asa cum s-a intamplat, de altfel, nu dupa multa vreme, la sedinta foto a unei alte publicatii.

Haideti insa sa nu ne mai gandim la capra vecinului si sa ne amintim, cu duiosia aferenta, ca au existat si vremuri in care Andreea Marin, nu inca Banica, si Mihaela Radulescu, nu inca Schwarzenberg, acceptau sa pozeze una langa alta fara sa-si puna problema ca aparitia cu pricina va aduce bile albe uneia in detrimentul celeilalte… Ce timpuri, nu-i asa?


Haideti sa ne amintim ca au existat si vremuri in care directorii de PR ai posturilor tv nu vedeau nimic rau in a-si lasa vedetele proprii sa pozeze langa colege de-ale lor de la alte televiziuni, intelegand ca un astfel de demers nu ia nimic din stralucirea divelor cu pricina, ba din contra, le face sa arate ca parte a unei mari familii… Ce timpuri, nu-i asa?

Haideti sa ne amintim de Nadine si a ei emisiune de succes, BancShow, de la Prima Tv, de Dana Nalbaru, inca la HI-Q, si performantele ei la Antena 1, de Corina Danila si succesul ei ca prezentator de stiri la proaspat nascuta – pe atunci – Acasa Tv sau de Gianina Corondan, abia aterizata in ograda TVR…Ce timpuri, nu-i asa?

Haideti sa ne amintim ca, inca de atunci, Andreea Esca, Alessandra Stoicescu si Adriana Muraru faceau legea la emisiunile de stiri, pozitie pe care le gasim si astazi, chiar daca au trecut aproape zece ani de atunci si chiar daca, intre timp, si-au facut aparitia posturile tv de stiri. Uite ca sunt si vedete care au invins vremurile, nu-i asa?


Haideti sa ne amintim si de Andreea Raicu, pe atunci doar o promisiune de succes, astazi o vedeta in toata puterea cuvantului. Ce pariu castigat, nu-i asa?

Haideti sa ne amintim toate acestea, pentru ca deocamdata doar asta ne-a ramas – amintirea. Cine stie, poate intr-o buna zi, o astfel de imagine va mai fi posibila. Vorba aceea, speranta moare ultima, nu-i asa?

Ada Teslaru, Fotograf Cosmin Bumbut