Viva! decembrie 2002 - Amfitrion Gheorghe Dinica

 Revista VIVA
.

Modestie, bun gust, umor si geniu. Acesta este Gheorghe Dinica, actorul a carui puternica personalitate a dat forta si contur personajelor sale.

Se intampla sa repetati acasa?
Gh. D.: Da, am o camaruta in care ma retrag si in care ma mai uit peste roluri asa cum cere, de altfel, meseria noastra.

Sunteti casatorit cu doamna Gabi Dinica de aproape 8 ani. Cum au fost acestia?
Gh. D.: Pot spune ca sunt un tanar casatorit, doar ca ani de casnicie. Un rol foarte important il are intelegerea pe care o avem unul pentru celalalt in afara de simpatiile reciproce fara de care nu ne-am fi adunat. E o femeie care are o relatie clara cu viata si care a facut ordine in dezordinea existentei mele.

Pareti un mare invingator, un om care a trecut peste greutatile ei destul de usor…
Gh. D.: Nu, n-a fost usor, o spun acum ca o amintire nu tocmai agreabila Am fost un copil obligat sa lupte cu greutatile vietii si poate de aceea mai tarziu, firea mea a devenit a unui rezistent. Apoi sa nu uitam ca sunt Capricorn.

Ati spus ca pentru a aparea in numarul din decembrie al revistei VIVA! trebuie sa existe un motiv si anume acela ca ziua dvs. de nastere este pe 25 decembrie. Credeti ca dvs, Gheorghe Dinica, trebuie sa apareti intr-o revista doar cu motiv?
Gh. D.: Nu, nu m-am gandit la un motiv care sa ma justifice pe mine ca am aparut intr-o revista, ci la faptul ca in ultimul timp au venit la mine atatia pentru a-mi solicita interviuri, ca mi s-a parut ca ar trebuie sa existe, totusi o ocazie speciala pentru a le da. In meseria mea e vorba ori de o premiera, ori de o intamplare frumoasa din viata noastra de familie. Nu mai sunt asa dornic de aparitii toata ziua-buna ziua, ca ajung, fara sa vreau, sa ma repet.

Bine, dar tocmai despre asta este vorba, ca n-ati prea aparut!…
Gh. D.: N-am aparut, dar in ultima perioada… n-am dus lipsa, ca sa zic asa… Nu stiu de ce anul asta s-au aglomerat asa, poate pentru ca am avut doua premiere: „Filantropica si „Turnul din Pisa unde mai si cant… A fost, ce-i drept, un an mai bogat in evenimente, dar totusi ca sa nu para ca n-am ce face toata ziua decat sa dau interviuri, am zis, hai sa apar in VIVA! cu ocazia zilei mele de nastere…

Despre un om nascut de Craciun se spune ca este un om mare, cu un destin mare, ajutat de Dumnezeu. Asa este?
Gh. D.: Daca se spune asa, atunci asa este.

Poate si de aceea orice rol jucati, ca-i pozitiv sau negativ, ba daca ma gandesc bine, mai cu seama cele negative, sunt atat de iubite… Ce le faceti acestor personaje?
Gh. D.: Eu n-am crezut niciodata in personajul pozitiv si in cel negativ. Scenariile erau proaste, dupa parerea mea si dezvoltau un mod liniar de gandi personajele. ala rau era rau de la inceput si pana la sfarsit si nu se mai schimba, iar cel bun ramanea bun, de ti se facea si greata de atata frumos si bunatate. Unii actori au reusit doar prin ei insisi sa faca ceva. Eu sunt, poate, unul dintre ei, pentru ca rolurile negative au fost mai degraba un obicei de-al regizorilor de a ma distribui. Eu, ca fire, nu am nici o legatura cu aceste personaje. Sunt actor si le creez, asta e meseria mea, le dau din umorul meu, poate le arunc chiar o privire de sus in timp ce le joc; modul meu de a fi, personalitatea mea, le-a dat poate o culoare in plus.
 

VEZI GALERIA FOTO GHEORGHE DINICA

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton