Viva! Februarie 2006 - Interviu cu Gheorghe Dinica | Viva.ro

Intr-o dupa-amiaza calma am stat de vorba cu maestrul Gheorghe Dinica despre toate: despre artisti si prieteniile lor extraordinare, despre insuratoare si varsta la care se intampla ea, despre „doamna Gabi si pasiunea nebuna pentru actorie.

Povestiti-ne despre generatia dvs. Ii spuneati candva unei studente, emotionata ca va strange mana: „Draguta, ce mana rece ai! Sa vii la vara sa mi-o tii pe pahar!
Pe vremuri, pe langa profesie, acuma nu ca fac din asta cazul vietii, timpul nostru liber se petrecea tot intr-o atmosfera creativa; adica suetele, grupurile, cafenelele, toate astea. Sigur ca era si mai ieftin, erau asa, un fel de mici adunari intre noi, unde fara glume si fara poante nu aveai ce cauta. Se crea un fel de bucurie, de eliberare dupa un efort, dupa un spectacol, mergeai acolo intre prieteni si atmosfera era foarte placuta. Era un schimb de replici bune si de multe ori se facea si selectia celor care se adunau acolo, apareau tot felul de zicale de poante din astea spontane, care dadeau culoare serii, era foarte frumos. E adevarat ca era un cerc restrans unde nu putea patrunde oricine. Dupa un spectacol nu puteai sa te duci acasa, trebuia sa scoti din tine efortul. Si mai era o eliberare de ceea ce viata sociala impunea cu strictete atunci. Noi cam din astea traiam pe atunci.

Cum s-a hotarat Gheorghe Dinica sa se insoare?
Eu m-am casatorit la 60 de ani. Probabil ca ma si saturasem de libertate in sensul asta, adica sa fac eu ce vreau si cand vreau, si mi-am spus ca trebuie sa incerc si treaba asta. Am gasit un om cu care am simtit de la inceput ca pot comunica, nu mai era vorba de tineretea aia, mai stiu eu ce… marea iubire… Nu, a fost doar faptul ca la varsta aia oamenii sunt mai cu picioarele pe pamant.

La orice varsta poate sa apara marea iubire.
Da, n-am zis. Marea iubire e aia de sa-ti pierzi mintile, ca totusi e o experienta de viata si de o parte si de cealalta, si atunci lucrurile se petrec poate cu mai multa substanta decat apucatura de incalzire. Dar fiecare lucru la timpul lui; eu nu am avut chestia asta cand trebuia si nici nu m-a interesat. Am fost foarte prins de cariera si am avut si un stil independent de viata, nu am vrut sa dau socoteala nimanui si nici nu am dat, am locuit singur. Ai mei s-au imprastiat in toate partile, stateam singur, singura mea obligatie era scena si meseria, care mi-a luat mai mult de trei sferturi din viata. Si restul, ce se intampla in afara ei, era la libera mea alegere. Adevarul este ca nici nu am suferit, am trait bine. M-am bucurat de viata, pana cand a venit momentul ala, pe care nu stiu cum sa-l explic. Asa se intampla, te loveste in cap intamplarea si iese bine sau nu iese bine. Nu e mare filosofie sa vezi, domnule, sunt romane de alea tampite; „de mic copil urmaream, vroiam… N-am urmarit nimic, s-a intamplat, ne-am vazut si hai sa incercam! Eram oameni maturi si sotia, si eu… Sa vedem ce e asta. Sa vedem fiecare cum putem face. E greu. Sa nu crezi ca e usor.

VEZI GALERIA FOTO GHEORGHE DINICA