Domnule Zamfirescu, stiu ca mama dumneavoastra era pasionata de poezie, iar tatal, invatator la Calimanesti, s-a ocupat la un moment dat de un camin cultural unde aveau loc des spectacole. Ati crescut intr-un mediu frumos.
Eu cred foarte mult in primii sapte ani de acasa. Norocul meu a fost ca, desi m-am nascut intr-o zona de provincie, oras mic (n.r. Calimanesti, jud. Valcea), din familie de preoti, am avut multe carti, atat religioase, cat si de povesti. Aveam 6 ani cand am citit prima carte, „Halima, tiparita in 1856, scrisa in litere chirilice. De fapt, de la mama am mostenit acest dar de lectura, mai ales ca tot de la ea stiu foarte multe poezii. Prin clasa a X-a, ajunsesem sa pot recita zile intregi, aproape o saptamana.
Si la Bucuresti cand v-ati mutat?
Dupa ce am terminat liceul, primul gand a fost sa dau la teatru. Asa ca am venit in Bucuresti, am intrat pe primul loc, am terminat sef de promotie si am fost repartizat la Targu Mures, unde m-am dus unul si am venit doi, adica cu Vlad (rade).
In cazul tau, Vlad, pasiunea pentru actorie a pornit inca de la 7-8 ani, cand ai intalnit un baiat care facea pantomima. Ce s-a intamplat exact atunci?
Eram la Targu Mures si ne-am dus cu scoala la Casa Pionierilor. Acolo era un baiat foarte talentat, sau cel putin asa mi se parea mie atunci, care facea pantomima. Iar eu am ramas fascinat, mi se parea foarte spectaculos. Incet-incet am inceput sa fac si eu, cred ca am si furat ceva de la el.
Te lua tatal tau la spectacole cand erai mic?
Da, si evident ca a contat si asta cand am ales actoria. Mie mi-a placut multa vreme sa neg, dar fireste ca undeva a existat si influenta asta. Cand eram foarte mic, faceam vacantele la el si mergeam unde avea turnee, in Bucuresti sau la mare.
Domnule Zamfirescu, sunteti unul dintre cei mai mari actori romani si totusi fiica dv. Stefana a declarat la un moment dat ca ati facut tot posibilul pentru a o tine departe de actorie: ati trimis-o la bunici, a luat lectii de engleza, franceza. De ce?
Da, am sperat sa am in casa macar un doctor sau un diplomat. Stefana vorbeste mai multe limbi straine si am vrut sa aiba o profesie de om serios. Dar amandoi copiii mei au fost „virusati, insa acum nu-mi mai pare rau, desi i-am acuzat de lipsa de imaginatie. Ce-au vazut in casa, aia au facut si ei (rade). Dar imi pare bine, pentru ca amandoi ma onoreaza prin activitatile lor artistice.