La doar cinci zile distanță de cea mai intensă experiență trăită, în cel de-al patrulea sezon, când în Thailanda încă mai răsună glasul suferinței, în România se arată în același timp zâmbetele pline de încredere. Apariția în aeroport a celui de-al patrulea cuplu, Aurel și Diana, a stârnit reacții puternice în rândul celorlalți, asearã la premiera Insula Iubirii, de la Antena 1.
În urmă cu un an, Aurel și Diana se aflau în aceeași ipostază, dar la brațul altor parteneri, și au trăit apoi experiențe intense pe Insula Iubirii. Amândoi au trădat și au abandonat persoanele alături de care au venit și au trăit experiențe intense în brațele ispitelor. Cu atât mai mult, la începutul anului 2018, vestea că cei doi formează un cuplu a venit ca o imensă surpriză.
'Toată lumea o să creadă că suntem un cuplu fals. Nimeni nu crede în noi, dar suntem două persoane la fel, simt nevoia să stau tot timpul cu el', și-a exprimat Diana temerile. Tocmai de aceea, cei doi au fost chemați pe Insula Iubirii pentru a demonstra schimbarea pe care amândoi o anunță. Cu un atu în fața celorlalți concurenți, cei doi s-au arătat mult mai reținuți în declarații.
'Nu pot să spun că nu o să cadă în ispită, tocmai de aceea mergem acolo! În capul meu, deja știu ce o să facă!', a recunoscut Aurel, care în prima noapte împreună în Thailanda, a făcut alături de iubita sa tentative disperate de a-și consolida relația, de a se simți mai aproape unul de celalalt.
Pe parcursul primului episod, Diana a dezvăluit că dacă vor trece amândoi testul, ei plănuiesc să facă nuntă: „Dacă e ok, facem nunta în vară”. Așadar, ea va îmbrăca pentru prima oară rochia de mireasă. Rămâne de văzut însă dacă relația va trece testul și nu vor cade în ispită.
Foto: PR