Avocata familiei lui Petrică Mîțu Stoian luptă în continuare pentru dreptate, deși dosarul morții artistului a fost îngropat la Parchetul Reșița. Familia caută răspunsuri și vor sa-i facă dreptate lui Petrică Mîțu Stoian, care a murit după tratamente în camera hiperbară, pentru recuperarea post-COVID. Avocata susține că sunt multe neconcordanțe în ceea ce privește necropsia lui Mîțu Stoian, dar nimeni nu îi oferă răspunsuri.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Interpretul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian a murit în noiembrie, 2021, la Spitalul din Reșița, județul Caraș-Severin, unde fusese internat cu sechele post-COVID. Artistul a suferit un pneumotorax masiv, spuneau doctorii atunci, o acumulare de aer între plămâni şi peretele toracic, după ce înainte făcuse o şedinţă cu oxigen.
Date noi din dosarul uitat al morții lui Petrică Mîțu Stoian
Potrivit unor surse din anchetă, un raport medico-legal realizat de IML Timișoara a fost atașat dosarului morții lui Petrică Mîțu Stoian. Acesta contrazice în multe privințe necropsia realizată la Spitalul Județean Reșița, în 2021, la scurt timp după moartea lui Mîțu Stoian.
‘Raportul medico-legal realizat la IML Reșița îl scapă de răspundere, în mare măsură pe medicul Matei, de la camera hiperbară. Practic, medicina legală ne spune că Mîțu Stoian murea oricum, progonosticul fiind letal.
Ce mi se pare scandalos este că, în încheiere, cei de la IML ne spun că nu pot să interpreteze imaginile de radiografie pentru că nu au specialiști. Păi, cum poți spune că murea de bronhopneumonie, dacă tu nu ai specialiști care să citească analizele’, a declarat Carmen Obârșanu, avocata familiei lui Mîțu Stoian, pentru FANATIK.
Avocata spune că a ridicat obiecțiuni la raportul de expertiză medico-legală, pentru că acesta nu răspunde la câteva întrebări extrem de importante, cum ar fi dacă artistul putea fi transportat la o clinică de specialitate, acolo unde să i se aplice proceduri care nu puteau fi realizate la spitalul din Reșița.
Potrivit reprezentantei familiei, sora artistului ar fi solicitat transferul lui Petrică Mîțu Stoian la Timișoara, însă medicii de la Spitalul Județean Reșița au refuzat-o. Anterior, interpretul fusese adus în cursul dimineții de 6 noiembrie 2021, de la spitalul din Oravița, în stare gravă.
La Reșița, el a fost stabilizat, iar în jurul orei 11, acesta a putut să stea de vorbă cu sora lui. Două ore mai târziu, starea lui s-a înrăutățit, așa că a fost mutat la secția ATI, unde, în timpul serii s-a constatat decesul.
În raportul preliminar al morții, legiștii de la Reșița constataseră, în 2021, existența unei barotraume și o valoare neobișnuit de mare a INR-ului (peste 6-7), ceea ce înseamnă că sângele artistului era extrem de ‘diluat’, fiind dispus la accidente spontane hemoptizice, chiar și în cazul unei tuse mai puternice. Există suspiciunea că aceste valori se datorează administrării de anticoagulante. Aceste informații nu ar mai fi analizate în raportul IML realizat la Timișoara.
Nimeni nu a fost pedepsit, până acum, pentru moartea lui Petrică Mîțu Stoian
Avocata Carmen Obîrșanu susține că în cauză nu s-au mai făcut audieri, dosarul fiind în continuare într-un stadiu incipient.
‘Medicul care l-a băgat pe domnul Mîțu la camera hiperbară a fost chemat la audieri, însă a declarat că nu vrea să spună nimic până când nu vede raportul final. Așa că nu sunt informații noi’, a mai declarat avocata.
La data de 8 noiembrie 2021, Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița a deschis un dosar penal având ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă. Dosarul se cercetează ‘in rem’ (referitor la fapte, nu la persoane), iar până în acest moment, nicio persoană nu a fost pusă sub acuzare.
Ministerul Sănătăţii a schimbat regulile în privinţa terapiei hiperbare, după moartea lui Petrică Mîțu Stoian
Ministerul Sănătăţii a schimbat regulile în privinţa terapiei hiperbare, după moartea cântărețului de muzică populară, Petrică Mîţu Stoian. La autopsie, medicii au descoperit că plămânii artistului au fost grav afectaţi de această terapie.
„În ceea ce oxigenoterapia hiperbară, reprezentanții Comisiei de Medicină Fizică și de Reabilitare a Ministerului Sănătății au decis neincluderea acestei terapii în protocolul de tratament, având în vedere că, în prezent, nu există studii pertinente care să dovedească eficiența în COVID-19. Singura mențiune privind camera hiperbară în cadrul Protocolului de medicină fizică și de reabilitare post-COVID-19 se află la secțiunea alte posibile dotări suplimentare ale unui centru de excelență în recuperare fizică’, se mai arată în comunicat.
Potrivit acestuia, într-o adresă către Ministerul Sănătății, specialiștii în Medicină Fizică și Reabilitare consideră „periculoasă promovarea agresivă prin toate canalele a oxigenoterapiei hiperbare, procedură adesea ridicată la rang de panaceu. Se denaturează astfel atenția pacientului, dar de multe ori și a medicului, de la complexitatea afecțiunii COVID-19, de la complicațiile sale, care sunt respiratorii, cardiace, musculoscheletale, neurologice.'
Reprezentanții Ministeului Sănăății precizează că nici Normele Contractului-Cadru în vigoare nu decontează pentru asigurați o astfel de procedură.