Balerinul rus Vladimir Shklyarov a murit, la 39 de ani, după ce a căzut de la etajul cinci al unei clădiri: "A ieșit să fumeze pe un balcon foarte îngust. Un accident stupid"

.

Balerinul rus Vladimir Shklyarov a murit, sâmbătă, după ce a căzut de la etajul cinci al unei clădiri, a declarat un purtător de cuvânt al Teatrului Mariinsky. Dansatorul era cunoscut în lumea întreagă, iar moartea sa a lăsat un gol adânc în sufletul celor apropiați și al colegilor de breaslă.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI


Vladimir Shklyarov a jucat în întreaga lume, inclusiv la Metropolitan Opera din New York şi la Royal Opera House din Londra. De-a lungul carierei sale de 20 de ani, Shklyarov a jucat în producţiile „Lacul lebedelor’, „Romeo şi Julieta’, „Frumoasa adormită’, „Don Quijote’ şi „Alice în Ţara Minunilor’ de Christopher Wheeldon.

Vladimir Shklyarov a murit după ce a căzut de la etajul cinci al unei clădiri


Pe 16 noiembrie, corpul neînsuflețit al balerinului rus Vladimir Shklyarov a fost găsit lângă blocul în care locuia, în Sankt Petersburg, declarat Anna Kasatkina, reprezentanta Teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg, Rusia.

Irina Bartnovskaya, o colegă balerină, a spus că Shklyarov lua analgezice și că se pregătea pentru o operație la picior înainte de moartea sa. „A ieșit să fumeze pe un balcon foarte îngust și a căzut de la etajul cinci. Este un accident stupid, insuportabil’, a menționat colega lui.

Purtătorul de cuvânt, Anna Kasatkina, a transmis că balerinul Vladimir Shklyarov urma ca luni să fie supus unei operaţii la coloană.

Autoritățile ruse au lansat o anchetă federală pentru a investiga cauza morții balerinului rus, în timp ce „cauza preliminară’ a decesului său este considerată un accident, a relatat agenţia de presă rusă RIA Novosti.

Compania de teatru Mariinsky a numit moartea lui Shklyarov „o pierdere uriaşă’. „Condoleanţele noastre familiei artistului, celor dragi, prietenilor şi numeroşilor admiratori ai muncii şi talentului său… el şi-a înscris pentru totdeauna numele în istoria baletului mondial’, a transmis aceasta, potrivit News.ro.


Citește și: Cum arată casa de lux a lui Silviu Prigoană, din centrul Bucureștiului: „Când ieșim afară suntem la munte, când mergem la piscină suntem la mare

Citește și: Adriana Bahmuțeanu, scandal de proporții cu poliția la mormântul lui Silviu Prigoană: „Lăsați-mă 5 minute să-mi plâng copilul. Nu țipați la mine! Vă fac reclamație că ați fost violent. E dreptul meu…’

Ultimele cuvinte ale lui Vladimir Shklyarov

Vladimir Shklyarov s-a născut în Sankt Petersburg în 1985 și s-a alăturat Teatrului Mariinsky în 2003, devenind balerin principal – cea mai înaltă poziţie într-o companie de balet – în 2011.


În 2013, balerinul s-a căsătorit cu o colegă de la Teatrul Mariinsky, Maria Shirinkina, cu care are doi copii. Colegii lui Shklyarov au spus că, în ultima vreme, acesta era măcinat din cauza unor probleme sentimentale: „După despărțirea de soția sa, a avut o nouă aventură cu o balerină. Și i s-a plâns că se simte foarte rău. Ceva îl roadea, avea o suferință interioară’, scrie thevoicemag.ru.

Ieri au fost publicate ultimele cuvinte ale balerinului Vladimir Shklyarov. Cu o oră înainte de căderea tragică, Vladimir Shklyarov i-a scris medicului său spunând că suferă mult: 


„Ma doare șoldul, nu am putere. Trebuie să fac operația. Nu sunt pregătit, dar nu am altă opțiune. Nu mai suport această durere’, a scris Vladimir. Corespondența lui Shklyarov cu medicul a fost publicată de canalul Telegram „Devil on Pointe’, dedicat baletului.

„Doctorul mi-a permis să public asta, a spus una dintre colegele dansatorului. Aceasta este corespondența dintre Vladimir și medic la 12 noaptea. Ca să nu mai speculeze nimeni pe această temă, Vova se pregătea de operație!’, a scris o colegă.


Val de reacții după moartea lui Vladimir Shklyarov

Mai mulți balerini ruşi i-au adus un omagiu lui Vladimir Shklyarov. Irina Baranovskaya a numit moartea sa „un accident stupid, insuportabil’ pe Telegram. Baranovskaya a declarat că Shklyarov „a ieşit pe balcon pentru a lua puţin aer şi a fuma’ şi „şi-a pierdut echilibrul’ pe „balconul foarte îngust’.

O altă balerină de la Mariinsky, Diana Vishneva, a scris: „Această tragedie aduce doar lacrimi şi tristeţe… Aceasta este tragedia pentru teatrul nostru, durerea noastră comună, sentimentul de gol’.


American Ballet Theater, unde Shklyarov a fost interpret invitat în 2014 şi 2015, şi-a amintit de el pe Instagram ca de „un artist extraordinar a cărui graţie şi pasiune au inspirat publicul din întreaga lume’. „Odihneşte-te în pace, Vladimir. Lumina ta va continua să strălucească prin frumuseţea pe care ai adus-o acestei lumi’, se încheie postarea.