Bebe Cotimanis a fugit de acasă la 14 ani. Care a fost motivul: "Eram obsedat"

.

Bebe Cotimanis a avut o viață agitată încă din adolescență. Veșnic amorezat de femeile frumoase, se pare că așa a reușit să își sperie și mama, când actorul era doar un puști de 14 ani. A povestit într-un interviu acordat celor de la Acces Direct care a fost, de fapt, motivul pentru care a decis atunci să plece de acasă.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!


Bebe Cotimanis este unul dintre cei mai apreciați actori din țara noastră. Cu o sumedenie de roluri jucate, inclusiv în serialele de televiziune autohtone, dar și vocea lui inconfundabilă care i-a adus succesul și în reclame sau în alte proiecte profesionale, a rămas la fel de îndrăgit de public, de-a lungul timpului. Dacă în carieră a avut mereu un traseu relativ ușor de deslușit, în viața amoroasă au fost mult mai încâlcite căile inimii.

De ce a fugit Bebe Cotimanis de acasă la 14 ani


Actorul a dat un interviu în emisiunea Acces Direct și a făcut o serie de dezvăluiri neașteptate despre adolescența lui. Mama lui Bebe Cotimanis a lucrat pe post de croitoreasă pentru marii artiști ai vremii, așa că el a fost în preajma unor frumuseți răpitoare. Când avea doar 14 ani, s-a îndrăgostit de o femeie și a decis să plece în lume, dar s-a întors în brațele mamei după doar câteva zile.

„La 14 ani am plecat puțin de acasă, vreo câteva zile. (…) Mama m-ar fi primit și dacă aș fi lipsit până acum. (…) La mine în casă circulau multe femei, dar eu eram un simplu copil, ușor obsedat de frumusețea femeilor care veneau la mama’, a dezvăluit Bebe Cotimanis, în interviul de la Acces Direct, conform Spynews.


Citește și: Cum arată casa lui Bebe Cotimanis. Actorul locuiește la țară, alături de iubita lui

Citește și: Monica Anghel a recunoscut ce intervenții estetice are la nivelul feței: „Acum m-am mai educat’

Citește și: Florina Mărcuță, fosta soție a lui Bebe Cotimanis, s-a înscris la Teologie: „Am închis școala de machiaj'


Citește și: Interlopul Fane Văncică, filmat când bate cu sălbăticie o femeie. Poliția a deschis anchetă, după ce imaginile au devenit virale

Cum și-a câștigat Bebe Cotimanis primii bani, în copilărie

Actorul a crescut în Ferentari și s-a mutat apoi în Balta Albă. A știut de mic să facă bani și nu s-a ferit nici de muncă, dar nici de mici furțișaguri care să îi umple apoi portofelul. A furat pepeni, a vândut semințe, a tăiat găini sau a fost pe rol de model pentru mama sa, când ea pregătea rochiile pentru clientele sale.


„Tăiam găinile pe stradă contra sumei de 50 de bani! Și eu sunt un om milos, culmea. La un moment dat, o olteancă de pe stradă m-a pârât. „Ai tăiat? Pe bani?! Ne-ai făcut de râs, a reacționat mama. Noi am fost trei frați, toți băieți. Suntem copii nebătuți, ceea ce era o raritate la vremea aia. „Nu e bine, doar atât zicea și nu mai dormeam noaptea!

Zicea „Nu e bine sau „Nu mi-a plăcut ce-ai făcut… Intrai în pământ de rușine. Mama era croitoreasă de excepție, a făcut croitorie pentru Irina Loghin, Maria Ciobanu, Ileana Sărăroiu. Mă mai uitam când probau rochiile! Rochiile pentru Irina Loghin pe mine le proba mama. Iartă-mă, Irina, acum află și ea! Cum să nu te uiți?!‘, a povestit Bebe Cotimanis.


Și-a pierdut tatăl în copilărie

Bebe Cotimanis avea doar 13 ani atunci când tatăl său s-a stins din viață. Bărbatul căzuse în patima alcoolului și a murit în urma unui accident rutier, extrem de mediatizat în presa de la acea vreme.


„Tata a trecut în neființă într-o zi de leafă, cu mașina instituției. Era un electrician extraordinar, șef de echipă, ținea lumea în mână, lucra la Amara, la spital. Dar avea chestia asta (n. red. – a arătat că bea). Că s-a îmbătat el nu ar fi fost o problemă, dar s-a îmbătat și șoferul. Era un TV, microbuz d-ăla, care n-avea bord, n-avea nimic. Și ăsta pe timp de noapte a intrat într-un ul care-și repara stopurile. Accident groaznic, a fost și în ziare, cu poze, cu toate astea!, a mai povestit actorul, emoționat.