Bebe Cotimanis, pensionat cu forța de la Teatrul "Alexandru Davila" din Pitești! "Trebuie să mă duc să semnez încetarea contractului"

 Oana Pantazi
.

Între actorul Bebe Cotimanis și directorul Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești, Nicolae Poghirc, s-a iscat recent un scandal, cel din urmă fiind acuzat de către actor că a încercat să îl pensioneze cu forța…

La fel ca mulți alți mari actori ai scenei românești, deși a atins recent vârsta de pensionare, Constantin Cotimanis (65) continuă să joace, fiind implicat într-o mulțime de proiecte de teatru și televiziune. Cu toate acestea, actorul a primit recent o lovitură neașteptată din partea lui Nicolae Poghirc, directorul Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești, unde Cotimanis era angajat și unde actorul a întâlnit-o pe Iulia Dumitru, cea care îi este actualmente parteneră de viață. Din păcate, imediat după ce Cotimanis a împlinit vârsta de pensionare, Poghirc l-a anunțat că i-a încetat contractul de muncă…

„Dânsul mi-a dat o notă prin care mă scoate la pensie”

Poghirc, care în presa locală este acuzat că a pus teatrul pe butuci, i-a suspendat un spectacol lui Cotimanis, după care a încercat să îl pensioneze cu forța.

„Dânsul mi-a dat o notă prin care mă scoate la pensie, considerând că n-are nevoie Teatrul «Davila» de Cotimanis. Are nevoie de Poghirc, probabil, mai mult (n.r. – râde). Trebuie să mă duc să semnez încetarea contractului. N-am de gând să mă duc, până una-alta. Oricum, e un audit pe teatru acum, sper să iasă bine dl. şef-general. (…) Mi-a suspendat spectacolul la Teatrul Naţional. Am avut «Old Love-ul» luat prin impresar de la teatrul nostru şi 400 de persoane au fost trimise acasă de la TNB, sala era arhiplină. Domnul manager a mărit de la 5-7 milioane (de lei vechi – n.r.), cât lua teatrul pe fiecare spectacol, la 120 de milioane (de lei vechi – n.r.), ca să nu poată fi jucat spectacolul, după ce s-a vândut', a relatat Cotimanis pentru Jurnalul de Argeş.

„În ultima vreme n-a mai vrut să vină la castinguri”

Directorul teatrului nu a rămas nepăsător în fața acuzațiilor aduse de actor și a încercat să sugereze că vina i se datorează în întregime lui Constantin Cotimanis, care este angajat la „Alexandru Davila” din 2017.

„Eu sunt cel care l-a adus pe Cotimanis la Piteşti şi l-am adus pentru că are notorietate. (…) E un actor cu notorietate. S-a dovedit şi aici, deşi n-am avut săli arhipline de fiecare dată, cu toată notorietatea pe care o are, n-am reuşit să umplem sălile. Dar, indiscutabil, actul artistic şi vizibilitatea teatrului au crescut, dar şi prin participarea lui în cadrul proiectelor noastre.

În ultima vreme n-a mai vrut să vină la castinguri, audiţii, la întâlniri cu regizorii, a refuzat să mai intre în spectacole noi, deşi noi l-am invitat. A fost pus la avizier, a fost chemat la întâlniri cu regizorii, să intre în noi spectacole, noi producţii, dar nu s-a prezentat. De altfel, cred că în ianuarie a avut o absenţă nemotivată tocmai pe acest subiect, că nu s-a prezentat la o întâlnire cu regizorii, programată şi afişată la avizier. Asta a fost ultima', a comentat Nicolae Poghirc pentru Jurnalul de Argeş.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton