Beyonce a revenit în peisajul muzical cu albumul Renaissance, lansat în 2022, ce cuprinde hituri de top. Recent, artista a făcut anunțul pe care fanii îl așteptau de mult timp. Beyonce va porni într-un turneu mondial ce va cuprinde Europa și SUA. Turneul Renaissance marchează primul turneu de la cel din 2018, „On the run”, alături de soțul ei, Jay-z. Iată care sunt țările unde va concerta Beyonce și care este prețul biletelor.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Beyonce va susţine un turneu mondial în 2023. Beyoncé, în vârstă de 41 de ani, a făcut anunțul mult-așteptat de fanii din lumea întreagă. Cântăreața va porni într-un nou turneu mondial, pentru a marca lansarea celui mai recent album „Renaissance'. Turneul va începe cu etapa nord-americană pe 8 iulie la Toronto, cu opriri ulterioare în orașe din Europa și SUA. Este primul turneu mondial pe care Beyonce îl susține în patru ani de zile, de la turneul „On the Run', din 2018, cu Jay-Z.
Beyonce va susţine un turneu mondial în 2023
Itinerarul complet este disponibil pe site-ul oficial al cântăreței, împreună cu informații despre bilete. Datele turneului mondial au fost anunțate pentru Statele Unite și Europa. Etapa europeană începe în mai 2023, în timp ce etapa din SUA a turneului începe în iulie 2023, cu date până în septembrie. Prețurile biletelor în presale, variază între 225 de Euro și 425 de Euro, în fața scenei. Iată care sunt țările din Europa în care va concerta Beyonce.
Citește și: Premiile Grammy 2021. Beyonce a devenit cea mai premiată vedetă din istorie
- 10 mai: Stockholm, SE – Friends Arena
- 14 mai: Bruxelles, BE – Stadionul Baudoin
- 17 mai: Cardiff, Marea Britanie – Principality Stadium
- 20 mai: Edinburgh, Marea Britanie – Murrayfield
- 23 mai: Sunderland, Marea Britanie – Stadionul Luminii
- 26 mai: Paris, FR – Stade De France
- 29 mai: Londra, Marea Britanie – Stadionul Tottenham Hotspur
- 30 mai: Londra, Marea Britanie – Stadionul Tottenham Hotspur
- 2 iunie: Londra, Marea Britanie – Stadionul Tottenham Hotspur
- 6 iunie: Lyon, FR – Groupama Stadium
- 11 iunie: Marsilia, FR – Orange Vélodrome
- 15 iunie: Köln, DE – Rheinenergiestadion
- 17 iunie: Amsterdam, NL – JC Arena
- 18 iunie: Amsterdam, NL – JC Arena
- 21 iunie: Hamburg, DE – Volksparkstadion
- 24 iunie: Frankfurt, DE – Deutsche Bank Park
- 27 iunie: Varșovia, PL – PGE Nardowy
Beyonce a generat controverse în urma concertului susținut în Dubai
Beyoncé și-a anunțat turneul mondial Renaissance, după controversatul concert din Dubai, unde a urcat pe scenă și a încântat publicul cu o serie de hituri, cu ocazia inaugurării luxosului resort Atlantis The Royal.
Cel mai recent album, „Renaissance’, aduce un omagiu comunității LGBT, așa că Beyonce nu a interpretat nicio melodie de pe album în timpul spectacolului său de o oră din 21 ianuarie în Emiratele Arabe Unite, unde homosexualitatea este ilegală. Beyonce a fost plătită cu 24 de milioane de lire sterline pentru a susține un concert la inaugurarea celui mai recent resort de lux din Emiratele Arabe.
FOTO: Instagram