Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au divorțat. Primele declarații: "Nu avem intenții comune"

.

Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au divorțat după doar 3 luni de relație. Cei doi îndrăgostiți se pare că o iau pe drumuri separate. Nu este pentru prima dată când cei doi se separă!

În urmă cu trei luni de zile, Bianca Drăgușanu și Alex Bodi pășeau în fața ofițerului stării civile. Uimeau pe toată lumea atunci când au spus DA și și-au jurat iubire veșnică. Se gândeau chiar să facă cununia religioasă, să facă și un copil și, de ce nu, chiar gemeni.


Acum, conform Spynews, cei doi au divorțat. La trei luni de când au devenit în acte soț și soție, cei doi au decis să o ia pe drumuri separate. Alex Bodi a făcut primele declarații.

„Relaţia mea cu Bianca s-a încheiat. Am constatat că nu avem intenţii comune, am considerat amândoi că este mai ok. Am depus actele de divorţ, termenul este pe 2 decembrie, avem câteva zile de gândit, dar noi doi am considerat că cel mai este să o luăm pe drumuri separate că nu ajungem la un punct comun.


Am ajuns la un nivel prea înalt al relaţiei şi decât să ajungem la alte finaluri sau să ne compromitem, că suntem oameni maturi, am considerat că este mai bine să evităm. Munca mea nu-mi permite să stau prea mult în ţară, ea îşi neglijează job-ul.

Noi ne-am promis unul celuilalt ca la următoarea ceartă să se încheie. Am stat de vorbă, nu se poate conforma cu anumite chestii, ea amplifică greşelile mele şi a stabilit că nu merităm niciunul stres şi nervi', a spus Alex Bodi pentru Spynews.

În schimb, Bianca Drăgușanu nu a făcut declarații, dar a avut o postare sugestivă pe Instagram în care dă de înțeleg că nu are o dimineață tare bună, căci nu este pe un iaht.

Potrivit informațiilor apărute în presă, Bianca Drăgușanu s-ar fi despărțit de soțul ei, Alex Bodi, pentru că acesta ar fi bătut-o de foarte multe ori. ‘M-am săturat să fiu bătută’, s-ar fi confesat blondina unor prieteni, scrie Cancan.

Mai mult, în presă s-a scris că Alex Bodi i-ar fi înfipt furculița în mână soției sale, iar de aici semnele pe care Bianca Drăgușanu le avea pe mână. Și dacă totul credeam că este de necrezut până acum, ei bine, afaceristul, un munte de om, ar fi plâns în fața vedetei, iar aceasta l-a sărutat și l-a luat în brațe.


Bianca Drăgușanu ar fi fost bătută de Alex Bodi

Alex Bodi și Bianca Drăgușanu au fost surprinși de camerele de supraveghere când ieșeau dintr-un restaurant din Nordul capitalei. Nimic neobișnuit până aici, însă la un moment dat, afaceristul ar fi lovit-o pe vedetă, iar aceasta a dat chiar să fugă și să se apere.

După informațiile și imaginile apărute în presă, pe 13 septembrie, Alex Bodi a făcut primele declarații după ce ar fi bătut-o pe Bianca Drăgușanu. Soțul vedetei a mărturisit că nici vorbă de vreo agresiune fizică, ci că sunt niște acuzații fără sens. Alex Bodi are de gând să își ia un avocat, pentru că i se pare nedrept să fie acuzat pe nedrept, spune el. Dacă afaceristul a vorbit despre acest episod, Bianca Drăgușanu nu a oferit nicio declarație despre cele întâmplate.


„Nu ştiu de unde sunt aberaţiile astea, dar nu sunt foarte exagerate. De unde au inventat că am strâns-o de gât? Era obosită, o dureau picioarele, la 8 dimineaţa se trezeşte să-şi schimbe buletinul, prietena ei trebuia să plece la aeroport dimineaţă. Din contră, eu voiam să o iau în braţe. De ce nu au povestit că am luat-o în braţe până la maşină? O să iau avocat şi o să plătească fiecare pentru lucrurile astea. Sunt supus unor acuzaţii care mi se par penibile. Sunt acuzaţii nefondate. Nu există să-i iau eu telefonul, era totul ok, eram cu prietenii noştri. Când am ieşit s-a văzut că am ieşit normal’, a spus Alex Bodi pentru spynews.ro.


„Aştept primăvara şi facem nuntă sau divorţ!'

Vestea că au divorţat este cel puţin ciudată, având în vedere că vine în pline pregătiri pentru nuntă! Bianca Drăguşanu declara, pe 10 octombrie, că pregăteşte nunta amânată pentru anul următor din cauza lipsei timpului.

„Noi avem o relație, oricum, foarte spumoasă. Fiecare zi din viaţa noastră este diferită, palpitantă, incitantă, excitantă. E cu de toate. Suntem din foarte multe puncte de vedere, foarte asemănători şi asta poate că nu este un lucru foarte bun. El mă întrece pe mine la orice: de la capitolul haine şi pantofi, până la capitolul orgoliu. De fiecare dată când ne-am despărţit, eu tot timpul am zis „Gata. Punct. La revedere’. Noi nu ne-am despărţit ca să ne împăcăm vreodată, noi ne-am despărţit ca să ne depărţim, dar de fapt, timpul şi faptele ne-au demonstrat că nu putem trai unul fară celălalt. (…) De aia mă iubeşte. Nu poate trăi fără mine. A încercat de câteva ori, dar nu a reuşit’, a spus Bianca Drăgușanu la Antena Stars.


Bianca şi Alex visau să devină părinți de băieți, ea având deja o fetiţă de trei ani, Sofia, iar Alex, la rândul său, două fete din două relații diferite.

‘Noi avem tot ce ne trebuie, dar nu avem timp. Acum a venit toamna, ce ar însemna să plouă afară şi să îmi murdăresc rochia de mireasă de la călcâi până la genunchi. Aştept primăvara şi facem nuntă sau divorţ. El (n.r. Alex Bodi) vrea doi băieţi dintr-o dată. Nu ştiu dacă pot să duc atât de mult. Dacă vrea acum, da, dacă nu, nu. Vreau să fie înainte de Crăciun, ca să vă dau vestea. Timpul are toate răspunsurile şi mie nu îmi place sa fiu purtătorul de cuvânt al unei relaţii. Este singurul bărbat din viaţa mea care a luat vreodată decizii. Cu el, situaţia e diferită. Naşa şi-a găsit naşul’, a mai spus Bianca la începutul lui octombrie.