Biserica Ortodoxă Română nu recunoaște nunta lui Florin Salam: „Cu toată tristețea și cu tot regretul, le spun că au fost la…”

.

Biserica Ortodoxă Română nu recunoaște nunta lui Florin Salam. Celebrul manelist și Roxana Dobre și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu, chiar de ziua Copilului. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de opt ani și au împreună trei copii. Mirii au avut parte de experiența vieții lor, distrându-se pe cinste după cununia civilă și religioasă. Însă, totul pare să nu fi fost pe placul Înaltpreasfințitului Teodosie.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!


Florin Salam și Roxana Dobre s-au cununat civil și religios, în aceeași zi, la malul mării. De 1 iunie 2022, cei doi împreună cu câteva sute de persoane apropiate au avut parte de cele mai frumoase amintiri. Nunta a fost una cu mare fast, la care au participat nume importante din industria muzicii și nu numai. 

Cei doi au împreună trei copii: pe Rania și Jacqueline, dar și un băiețel, pe Simon Ştefan. Pe 3 iunie, frumoasa brunetă și-a aniversat ziua, dar celebrul manelist a preferat să-i facă mai repede o surpriză soției lui. Cununia religioasă ar fi trebuit să aibă loc în Mamaia, însă mirii au hotărât să schimbe locația, așa că au ales un lăcaș de cult din comuna Kogălniceanu. Chiar și așa, Biserica Ortodoxă Română nu recunoaște căsătoria celor doi, motivându-și alegerea. 


Citește și: Florin Salam și Roxana Dobre, nuntă cu fast la malul mării.Ce tradiție nu au respectat mirii la marele eveniment

Citește și: Florin Salam și Roxana Dobre, nuntă cu fast la malul mării.Ce tradiție nu au respectat mirii la marele eveniment

Citește și: Cât costă o noapte de cazare în casa Prințului Charles din Valea Zălanului

Citește și: De ce a refuzat Doinița Oancea scenele fierbinți din telenovele:'E păcăleală!'

Biserica Ortodoxă Română nu recunoaște nunta lui Florin Salam

Florin Salam și Roxana Dobre s-au căsătorit religios la malul mării, pe 2 iunie, după opt ani de relație. Ambii au avut o nuntă cu fast, la care au luat parte câteva sute de oameni apropiați, printre care și nume celebre din showbiz. Chiar dacă cu toții au avut parte de cele mai frumoase amintiri, recent, nunta cu fast a lui Florin Salam nu a fost pe placul Bisericii Ortodoxe Române, care nu a recunoscut ceremonia religioasă. Evenimentul a avut loc într-o zi de post, iar rânduielile bisericești interzic oficierea cununiilor. Înaltpreasfințitul Teodosie nu a fost de acord. Un reprezentant al acestuia a explicat pentru Xtra Night Show că mirii s-au îndreptat către o „biserică pirat’.


„Cu toată tristețea și cu tot regretul, le spun că au fost la o biserică pirat. Este vorba despre un domn care a fost preot la noi la Parohia Topraisar în Arhiepiscopia noastră și a fost caterisit pentru motive disciplinare, iar el continuă să se dea preot și oficiază slujbe ca un fel de teatru religios.

E un fel de piraterie în Biserica Ortodoxă, tot ce nu se poate face în Biserica Ortodoxă se trezește domnul respectiv că se poate.

Ce face el nu face parte din niciun cult recunoscut. Așa-zisa slujbă nu are valoare canonică și spirituală’, a explicat preotul Eugen Tănăsescu‘, conform a1.ro. 


Cât a costat nunta lui Florin Salam

După ceremonie, cu toții s-au îndreptat spre clubul Nuba, din Mamaia, unde s-au bucurat de atmosferă. Tzancă Uraganu și Marymar, Adriana Andoni, Alex Velea, Costi Ioniță, Viorica și Ioniță de la Clejani, Gabi Bădălău, Jador au fost doar câteva dintre numele sonore de la noi care au venit la marea petrecere. Potrivit Cancan, în total au fost 400 de invitați care și-au dorit să le fie alături celor doi miri. Celebrul manelist nu s-a uitat la bani și a scos din buzunare suma de 350.000 de euro.


Florin Salam și Roxana Dobre și-au așteptat invitații într-un local aflat în aer liber, care a fost decorat cu mii de flori albe. Cei doi au visat să facă nunta în 2020, în Dubai, dar au amânat-o din cauza pandemiei. În seprembrie 2020, fratele lui Florin Salam a murit, așa că manelistul a ținut doliu și nunta nu a mai fost posibilă.


Ce tradiție nu au respectat mirii

Una dintre tradiții nu a fost respectată însă la nunta lui Florin Salam cu Roxana Dobre. Este vorba mai multe despre o „regulă nescrisă referitoare la ținute. Deși e o practică pe care mulți au considerat-o neobișnuită, au decis ca toți invitații să fie îmbrăcați în alb.

Spusele din bătrâni arată că doar mireasa trebuie să fie îmbrăcată în alb, mai exact în rochie, în ziua nunții. De asemenea, se spune că nu ar fi bine și nici respectuos față de ea să te îmbraci în alb sau în culori deschise, în calitate de invitat. Există însă și excepții, cum a fost nunta lui Florin Salam cu Roxana Dobre, la care ei au decis ca acesta să fie dess code-ul.

Sursă foto: Instagram