După moartea Cristinei Țopescu, au început să iasă la iveală o serie de detalii care mai de care mai teribile. Printre altele, una dintre prietenele sale apropiate, Diana-Maria, a povestit cum vedeta a auzit fără voia ei un dialog care a marcat-o profund, fiindcă a sunat ca un blestem!
După ce, în ultimele zile, s-au făcut zeci de speculații despre moartea prematură a Cristinei Țopescu, una dintre prietenele sale apropiate – de altfel, și cea care a alertat 112, în seara zilei de duminică, 12 ianuarie, după ce jurnalista nu mai răspunsese la telefon de mai bine de trei săptămâni – a dat publicității, prin intermediul unei înregistrări audio mai multe amănunte despre viața acesteia. Așa a ieșit la iveală un amănunt cutremurător…
Cristina Țopescu a fost devastată când a auzit!
Șocantul episod s-a petrecut la scurt timp după moartea tatălui său, celebrul comentator sportiv Cristian Țopescu, care a decedat în luna mai 2018. Atunci, Cristina a fost sunată de multă lume, printre care, evident, și apropiați de-ai ei și de-ai tatălui său. Una dintre persoanele care i-au prezentat condoleanțe și i-au oferit ajutorul nu a realizat însă că nu a închis telefonul după ce s-a încheiat convorbirea și a făcut un ocmentariu care a devastat-o pe Cristina Țopescu…
Într-una din acele zile, o persoană apropiată a sunat-o și i-a prezentat condoleanțe și apoi i-a spus să o anunțe dacă are nevoie de ceva. Crezând apoi că, după încheierea convorbirii, Cristina închisese telefonul, a spus: 'Dă-o în …. mă-sii, să moară cu câinii ei!' Telefonul era pe masă, pe speaker, iar eu eram lângă ea', a povestit prietena Cristinei Țopescu, care deși nu a dat numele persoanei, a menționat însă că era vorba despre cineva apropiat.
Conform prietenei sale, imediat după ce a auzit înjurătura, care suna mai degrabă a blestem, Cristina a început să plângă… 'Îi curgeau lacrimile pe obraji, iar eu m-am dus și am îmbrățișat-o tare', a mai spus prietena Cristinei.