Bogdan de la Ploiești le-a oferit fanilor un moment emoționant, chiar de Ziua Îndrăgostiților, când a invitat-o pe mama lui pe scenă, alături de el. Artistul a dansat apoi cu femeia care i-a dat viață, în aplauzele miilor de fani prezenți la concert. Apoi i-a făcut mamei sale una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
De ziua Îndrăgostiților, Bogdan de la Ploiești le-a prezentat-o fanilor pe mama lui, pe care a adus-o alături de el pe scenă, în timp ce cânta la un local cunoscut din Capitală. Ușor stânjenită de situație, în cele din urmă mama artistului a prins curaj, a dansat alături de fiul ei și chiar i-a fredonat piesa, spre deliciul publicului.
Bogdan de la Ploiești, moment emoționant alături de mama lui pe scenă
De Sf. Valentin, majoritatea artiștilor au avut cântări, și nici Bogdan de la Ploiești, unul dintre cei mai apreciați cântăreți de manele, nu a făcut excepție. Acesta și-a încântat fanii cu hiturile sale și, mai mult, i-a surprins plăcut prezentându-le-o p mama sa, care a fost alături de el în timpul concertului. Artistul a insistat ca cea care i-a dat viață să vină pe scenă și i-a cântat „Mamă ce frumoasă ești!' în timp ce publicul cânta odată cu ei.
Citește și: Cine este Bogdan de la Ploiești. A fost însurat, dar a divorțat după doar câteva zile
Citește și: Cum arată vila cu piscină a lui Bogdan de la Ploiești. Și-a scris numele pe peretele de la intrare
„Unul din cele mai frumoase momente de aseară! Ea este mama mea, adevărata mea avere’, a scris Bogdan de la Ploiești pe Instagram, unde a postat și filmarea.
Fanii i-au răspuns în număr mare și l-au felicitat pentru relația pe care o are cu mama lui.
„Neapărat să faci un duet cu mama ta! Nu credeam ca e asa tânără și sa arate asa bine! Cu ea semeni!', „Te-a crescut foarte bine! RESPECT!', „Foarte frumos! O adevărată doamnă, decentă, modestă! Respect!', „Foarte frumos, Bogdan, m-ai făcut sa plâng. Sunt și eu mamă de băiat, felicitări mamei tale pentru creșterea frumoasă pe care o ai!', sunt doar câteva dintre sutele de comentarii pe care le-a primit artistul după ce a postat filmarea cu mama lui.
Ce tarif are Bogdan de la Ploiești la un eveniment privat
Bogdan de la Ploiești a ajuns unul dintre cei mai celebri maneliști în ultima vreme. Are agenda plină de evenimente și concerte, astfel că timpul său liber este extrem de prețios. Bineînțeles, pe lângă marile cântări pe care le face pentru ca fanii să-i fie aproape în diferite locații din țară, artistul și trupa sa cântă și la evenimente private precum nunți, botezuri sau majorate, însă prețul este pe măsură.
În cadrul emisiunii „Detectorul de minciuni, Bogdan de la Ploiești a vorbit despre tariful pe care-l are la evenimente, după ce a devenit unul dintre cei mai apreciați și căutați maneliști la evenimente. Artistul a vorbit deschis despre marea sa pasiune, și anume muzica, explicând astfel și prețul pe care-l percepe la un eveniment.
„Pentru mine muzica înseamnă darul de la Dumnezeu, mi l-a dat să-i fac fericiți pe oameni. Da, am refuzat în ultima perioadă sute de evenimente. Eu consider că sănătatea este pe primul plan, consider că trebuie să avem timp și de noi. Într-adevăr, este foarte greu să refuzi banii, sunt conștient, dar am eu o mulțumire sufletească, pentru că știu că unde sunt plătit mai bine, întotdeauna am fost și respectat la cel mai mare nivel și întotdeauna au fost și petreceri mult mai frumoase'.
Fără a se sfii, Bogdan de la Ploiești a dezvăluit că pentru o oră jumate de cântat live, el și trupa sa încasează 7500 de euro, asta dacă evenimentul are loc în București. Dacă este în alte locații, se percep sume în plus pentru transport și hotel.
Nu este cu răutate creșterea prețului meu. Avem 7500 de euro pentru o oră jumătate. Ăsta este prețul, doar că în afară este alt preț, în afara Bucureștiului este alt preț, se adaugă drum, hotel, se face contract, eu am firmă de evenimente, sunt plătit legal, plătesc toate taxele, îi plătesc prin firmă pe băieții mei din trupă‘,, a precizat artistul în emisiunea menționată.