Bunicul lui David Popovici a reacționat public după ce nepotul său a avut o altercație cu un vecin care voia să-i incendieze mașina și i-a transmis un mesaj și lui Cristian Tudor Popescu, care l-a criticat pe campionul mondial că și-a cumpărat un Porsche de 150.000 de euro.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Bunicul lui David Popovici a reacționat, după ce a aflat că tânărul campion a cerut ordin de restricție împotriva lui Lucian Gubernea, un vecin în vârstă de 78 de ani, care și-a exprimat intenția de a incedia mașina sportivului. Nici Cristian Tudor Popescu nu a scăpat de supărarea bunicului!
Bunicul lui David Popovici a răbufnit după ce campionul a fost amenințat de un vecin
În luna ianuarie 2025, David Popovici avea să facă o plângere la poliție, după ce un vecin a amenințat că îi incendiază autoturismul de 150.000 de euro. Campionul mondial la înot, în vârstă de 20 de ani, a apelat imediat la ajutorul autorităților române și a obținut un ordin de protecție împotriva respectivului vecin.
Bunicul lui David Popovici a intervenit public pentru nepotul său și i-a transmis vecinului să-și vadă de viața lui și să nu mai încerce să facă rău unui tânăr de 20 de ani, care a realizat foarte multe în viață până acum.
„Băi, omule, vezi-ți de treaba dumitale! Că ai o vârstă, 78 de ani… Ce ai cu băiatul ăsta? El a făcut ce a făcut și uite, a ajuns unde a ajuns. Ce? Vrea să realizeze și el, în viață', a reacționat bunicul lui David Popovici la adresa amenințărilor vecinului nepotului său, potrivit România TV.
Citește și: De ce a plecat Ruxandra Ion de la PRO TV: „Este un capitol închis. Nu aveam pentru ce să rămân…'
Bunicul lui David Popovici i-a transmis un mesaj și lui Cristian Tudor Popescu
Bunicul lui David Popovici a avut un mesaj și pentru Cristian Tudor Popescu, principalul critic al campionului mondial. Jurnalistul l-a atacat dur pe tânărul sportiv după ce și-a cumpărat o mașină de 150.000 de euro, comentarii care au stârnit indignarea mai multor persoane din spațiul public.
„Prea de tot. Acum, nu am nimic nici cu Halep, dar de ea nu zice. Și ăsta că și-a luat mașină… păi, și-a luat-o pe munca lui. Nu? La zece ani de zile de când… (…) Eu cred că și invidia asta, zic eu așa. Dar nu știu', a mai spus bunicul lui David Popovici.
Cristian Tudor Popescu s-a arătat extrem de surprins de alegerea făcut de campionul olimpic David Popovici, de a-și cumpăra o mașină scumpă.
'Îl consider pe David Popovici, cum am spus-o nu o dată, cel mai inteligent și cultivat dintre toți marii sportivi ai României. Cu atât mai dură a fost surpriza să aflu că și-a cumpărat un Porsche Spider cu 120.000 euro. Și că a făcut-o pentru că ăsta „era visul lui'. Sunt uluit nu de mărimea sumei, ci de micimea marelui vis al lui David.
A făcut David Popovici o roată, o piuliță, un buton din frumusețea de mașină, designul l-a conceput el, soluțiile tehnice pentru cel mai rapid demaraj din lume îi aparțin campionului David Popovici, cel care, altfel, a arătat că știe atât de bine să facă medalii de aur? Eu credeam că visul unui om inteligent și educat ar fi să facă ceva, să construiască, să inventeze, să conceapă, să aducă lumii o performanță extraordinară. Nu să-și cumpere una de-a gata. Și, mai ales, o mașină superscumpă – acest vis bicisnic poate să-l aibă orice beizadea imbecilă și înfumurată, cu banii lu tac-su.
Îi doresc lui David Popovici să își conducă sănătos și fericit bolidul, chiar dacă a reușit să-mi întunece oleacă raza de speranță ce mi-a dăruit-o. Lucru de care, acum, cred că puțin îi pasă', a scris Cristian Tudor Popescu pe pagina de Facebook.