Burnout - boala secolului. Mai multe vedete suferă de acest sindrom: ”Nu mai reuşeşti să faci faţă”

.

Ți-ai depășit propriile limite. Ai jobul la care, până nu demult, nici nu îndrăzneai să visezi. Ești împlinită profesional și, cu toate acestea, nu mai ai forța să te bucuri de tot ce ai obținut prin multă muncă, prin sacrificarea micilor plăceri și, poate, prin nopți nedormite. Te simți obosită, deși, practic, te odihnești. Ce se întâmplă? Ești o victimă a burnout. Și nu ți se întâmplă doar ție, ci și unora dintre vedetele consacrate, care, la un moment dat, au fost pe punctul de a lăsa totul în urmă pentru o clipă de liniște și de regăsire de sine.

„Mă trezeam la 6 dimineața și ajungeam câteodată și pe la 4 dimineața acasă, pentru că, în weekend, făceam sampling pentru o companie de țigări. Mai lucram după-amiaza patru ore la o companie de asigurări și predam limba engleză la o grădiniță. Era greu, dar eram foarte mândră de faptul că pot să fac față și am luat-o ca pe o provocare pentru viața profesională ce avea să vină, își amintește Amalia Năstase despre acele momente. Lucrurile au scăpat de sub control și senzația de epuizare s-a instalat, așa că vedeta și-a schimbat radical stilul de viață. „Am simțit că vreau mai mult timp pentru familie și am redus orele de lucru seara, în așa fel încât să fiu acasă pe la 18.30 cel mai târziu, a explicat aceasta. Din punctul ei de vedere, joburile pe care le detești sunt cele care te ard cel mai tare pe interior, iar ce urăște psihicul detestă și trupul. „Morala ar fi să iubim ceea ce facem și să nu așteptăm să ne doboare ceea ce nu ne place, să acționăm pentru noi cât suntem tineri și avem energia de a o lua de la început.


„Am apelat și la psihoterapeut, dar cel mai mult m-am ajutat singură. Am depistat de unde apar problemele, cum se manifestă și, în timp, am reușit să le controlez, pentru ca mai apoi să dispară complet. Meseria asta, actoria, nu este la îndemână, de fapt. Oamenii se miră că pot reține texte foarte lungi, dar asta este partea cea mai ușoară. Provocarea adevărată este «săpatul» în subconștient, în suflet, atenția la cei din jur, de unde mă inspir., a mărturisit Laura Cosoi.


Și Constantin Diță, Giani din serialul „Las Fierbinți’ s-a confruntat cu asta: „Au fost cinci accidente și multe alte lucruri. Descopăr că mama face cancer, la jumătatea anului bunica mea a murit. La final de an, fac o chestie complicată… pe piele, un fel de sindrom burnout. Sunt pe revenire acum, lucrurile merg spre bine. Opt ore de somn, opt ore de muncă și opt ore pentru tine.

Andreea Bălan: „Acum câțiva ani, am avut sindromul burnout. La noi, sindromul burnout şi depresia sunt… Pur şi simplu, nu mai reuşeşti să faci faţă. Am citit cărţi despre asta, am încercat să dorm mai mult, dar conştientizarea este primul pas, pentru că îți dai seama că eşti într-o situaţie de genul acesta şi trebuie să o repari. Mulţi nu conştientizează. Şi cei din jur trebuie să vadă. Ştiu să fac faţă, pentru că sunt de la 12 ani în această industrie. Eu n-am avut nicio pauză în 20 de ani… Dacă n-aş avea treabă, ar fi trist. Sunt obişnuită să am foarte multe concerte. E normal ca, la un moment dat, să se adune, dar ştiu să fac faţă, m-am obişnuit, îmi place foarte mult ceea ce fac. Îmi iau energia şi fericirea din aplauzele publicului. Când urc pe scenă şi publicul aplaudă, nu mai contează nimic.

FOTO: Facebook