Cabral revine la PRO TV cu emisiunea Ce spun românii. După o pauză de câteva luni, prezentatorul este pregătit pentru un nou sezon! Iată primele declarații oferite de Cabral despre revenirea pe micile ecrane și noul sezon Ce spun românii.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
În urmă cu doar câteva luni, Cabral își anunța fanii, prin intermediul unei postări pe rețelele sociale, că se retrage din televiziune. La momentul respectiv, soțul Andreei Ibacka mărturisea că are nevoie de o pauză, așa că își va petrece ceva timp departe de lumina reflectoarelor.
Totuși, se pare că prezentatorul revine pe micile ecrane, începând cu 6 martie. Au reînceput filmările pentru show-ul Ce spun românii. După o scurtă vacanță, timp în care telespectatorii PRO TV s-au bucurat de show-ul Batem palma?, Cabral s-a întors pregătit să cunoască noi familii simpatice dornice să răspundă la tot felul de întrebări nebune:
Citește și: Cabral ia o pauză de la televiziune. Care este motivul: „Am obosit. Muncesc de la 17 ani neîntrerupt”
Citește și:Radu Banciu pleacă de la B1 TV, după 10 ani. La ce post TV îl vei putea vedea, în curând
Cabral se întoarce la PRO TV
Cabral revine la PRO TV cu emisiunea Ce spun românii. După o pauză de câteva luni, show-ul de televiziune caută noi echipe dornice de cunoaștere și luptă. Prezentatorul emisiunii a vorbit despre noul sezon și se arată extrem de încântat că revine în fața oamenilor.
'Iată că după o pauză de câteva luni ne întoarcem, la aceeași oră, cu același Ce Spun Românii. Ne-a
prins bine pauza, revenim cu mai multă energie, cu familii și mai simpatice, cu întrebări… și mai nebune. Dar nu numai. Când am intrat în pauză, ne-a luat prin surprindere faptul că cei de-acasă au făcut un frumos tărăboi. Nu ne așteptam la așa manifestare de dragoste, la atâtea complimente și solicitări de a reveni pe sticlă. Ne onorează și ne responsabilizează enorm cele scrise de oameni în perioada asta și, mai presus de toate, ne fac să revenim la 18:00 cu sentimentul că munca noastră este apreciată. Sper să fie bine, suntem gata să aflăm cu toții, cu zâmbetul pe buze, ce spun românii…', a spus Cabral.
Când începe emisiunea Ce spun românii
Emisiunea Ce spun românii va începe cu data de 6 martie și va putea fi urmărită de la ora 18:00. Din 2015 și până acum, peste 1900 de echipe au jucat în emisiunea Ce spun românii! 102 familii au ajuns în finală, iar 58 dintre ele au câștigat marele premiu în valoare de 20.000 de lei. De-a lungul celor 8 ani, Cabral a adresat peste 18.000 de întrebări, dintr-un total de 35.400 de întrebări testate în sondajele echipei de producție.
sursă foto- Comunicat de presă