Camelia Șucu, mărturii despre divorțul de milionarul Dan Șucu: „Nu am făcut partaj, ci mi-am vândut părțile sociale din societăți”

.

Camelia Șucu a povestit cum a început relația cu fostul soț, Dan Șucu, cum s-a ajuns la divorț și ce a însemnat pentru ea pierderea bărbatului cu care construise o căsnicie, dar și o afacere. Cameliei nu i-a venit să creadă că trebuie să renunțe și la afacere.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Camelia Șucu este o femeie de afaceri de succes, cu o experiență de peste 25 de ani în business. Ea este fondatoarea unor afaceri precum: Iconic Health, Natuzzi sau Piața de Gros Abundia.


Cum s-au cunoscut Camelia și Dan Șucu

Camelia Șucu a povestit că era studentă la Medicină în momentul în care l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină soț. De asemenea, a mărturisit că la acea vreme era implicată într-o altă relație, însă era ceva mai mult platonic. Cea care i-a adus împreună a fost chiar o colegă de liceu de-a Cameliei, care încă îi este o foarte bună prietenă.


„L-am cunoscut pe Dan când eram în anul I de facultate, la Poiana Brașov. O prietenă de-a mea, care fusese vecină cu el, ne-a prezentat, am vorbit, cred că ne-am plăcut, dar n-am început atunci o relație. Dar ne-am reîntâlnit în București, întâmplător, eu dădeam un telefon de la un telefon public, în față la Eva, el venea dinspre ONT, pentru că el a fost ghid ONT în studenție. Am spus „întâmplator, dar cred că nimic nu-i întâmplător… Apoi ne-am reîntâlnit la munte ‘, a povestit Camelia Șucu pentru revistatango.ro

Femeia de afaceri a povestit și cum a decurs prima lor întâlnire oficială. Camelia a spus că toată relația a decurs treptat, cel puțin la început, și că nu a existat o „pasiune nebună’ între ei.

„Îmi amintesc de prima noastră întâlnire, în față la Universitate. Da. Îmi aduc aminte, ca și cum ar fi fost ieri, cum l-am văzut venind. Era înalt, avea blugi bleu, o geaca bej, o căciulă ruseasă, ma rog, o variantă americană a căciulii rusești, că era mai sofisticată, și niște ochi albaștri pe care n-o să-i uit niciodată. Am simțit că m-am îndrăgostit de Dan mai repede decât credeam. ‘, a declarat femeia de afaceri.


Citește și: Fulgy de la Clejani a anunțat că se însoară!

Citește și: Armin Nicoară, nuntă de 1000 persoane cu Claudia Puican:

Citește și: Cristina Herea este însărcinată:

Citește și: Cum au devenit Pavel Bartoș și Smiley prieteni:

Căsătoria dintre Camelia și Dan Șucu

Deși au luat totul pas cu pas, Dan Șucu s-a hotărât destul de repede în privința cererii în căsătorie Astfel, cei doi s-au cunoscut în luna ianuarie, iar în 25 august Dan a pus marea întrebare.

Camelia a spus că părinții ei nu au fost tocmai fericiți în legătură cu această alegere, în special mama ei care era speriată ca nu cumva să renunțe la școală. Însă nimic nu a contat, iar cei doi s-au căsătorit în următorul an, pe 1 iunie.


„Era 25 august 1985. În 86 ne-am căsătorit. Un pic mai neconvențional, dar destul de ocolit. Era atât de tânar… Eu aveam 19 ani, el 21. Mi-a spus ca a vorbit cu mama lui și că mamei lui i se pare o idee foarte bună să ne căsătorim. Pe mine nici nu m-a interesat a cui a fost ideea, m-am bucurat, nu m-am mai gândit cum a venit această cerere. La mine era clar, am zis da pe loc’, a explicat Camelia.

Divorțul i-a frânt inima Cameliei Șucu

Camelia a realizat care a fost greșeala în căsnicia cu Dan Șucu și consideră că amândoi au greșit din cauză că nu au știut să comunice ca doi prieteni buni, ci doar ca parteneri de business.


Femeia de afaceri a povestit că atunci când Dan s-a hotărât să plece de acasă i-a cerut să renunțe și la companie. Momentul în care au făcut analiza firmelor în care erau implicați amandoi, a făcut-o pe Camelia să-și piardă încrederea în fostul soț, dar și respectul pentru el.


Camelia spune, de asemenea, că una dintre probleme a fost lipsa comunicării, faptul că între ei era mai mult o relație profesională, și nu personală: „Nu a fost ușor să trăiesc asta, când mi s-a spus că pleacă de acasă, am luat mașina și am plecat să conduc, pentru ca mă relaxează… Noi nu am avut comunicare și nu am avut comunicare de la început, iar cea mai mare greșeală a mea a fost să cred că are dreptate și că este din vina mea. Am plâns mult în perioada aceea și am refulat în sport, făceam sport până la epuizare’.


Camelia a mărturisit că ea și fostul soț nu au făcut partaj la divorț, ci și-a Dan Șucu i-a cumpărat acțiunile. Femeia de afaceri a adăugat că nu aveau alte bunuri comune în afară de societăți, conform Life.ro

„I-am explicat atunci că în vreme de război e mai greu să construiești și ar fi bine să încheiem negocierile noastre, și pentru că el avea drept de preemțiune în societăți, puteam negocia să cumpere el acțiunile mele. Așa s-a întâmplat, nu am făcut partaj la divorț, ci mi-am vândut părțile sociale din societăți, noi nu aveam bunuri comune în afară de societăți: mașinile erau în leasing, casa în care locuiserăm era închiriată, casa pe care o construiam i-am lăsat-o lui’.


Camelia Șucu a reacționat și față de știrile în care se spunea că a primit, la divorț, 40 de milioane de euro. De fapt, a primit acei bani în urma cumpărării acțiunilor de către fostul soț.

„Mi-am luat doar banii pe dividende și societăți, încheind tranzacția, apoi finalizând divorțul. Acea știre «Camelia Șucu a primit la divorț 40 milioane de euro» este total falsă. Nu, adevărul este acesta: «Asociatul Camelia Șucu a primit în urma vânzării de acțiuni (scrie și în Monitorul Oficial) 40 milioane de euro», a spus Camelia Șucu.

Citește articolul integral aici.