Finala Chefi la cuțite 2024. De Crăciun, în semifinala sezonului 14 Chefi la cuțite, au fost desemnați concurenții care se bat pentru premiul de 30.000 de euro și stagiul la restaurantul cu o stea Michelin Retroscena, oferit de chef Richard Abou Zaki. Iată cele mai frumoase momente din semifinala Chefi la cuțite 2024!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Când este finala Chefi la Cuțite 2024. Cei nouă concurenți calificați în Semifinală au trecut prin probele consacrate ale acestei etape, folosindu-și toată priceperea, experiența, dar și cunoștințele acumulate pe parcursul show-ului pentru a ocupa un loc în marea finală
Când este finala Chefi la cuțite 2024 și cine sunt finaliștii sezonului 14
După cele trei probe de foc ale semifinalei Chefi la cuțite 2024 din seara de Crăciun, Daniel Dumitrache, Michele Răduță și Andreea Ignat au fost concurenții cu cele mai mari punctaje, care s-au calificat în marea finală de pe 30 decembrie.
Unul dintre cele mai frumoase faze a fost atunci când Daniel Dumitrache (Tuki) din echipa aurie a izbucnit în lacrimi la vederea soției și a fiului său. Michele Răduță din echipa verde a împărtășit o poveste personală dureroasă despre pierderea tatălui său, iar Andrei Duma și Denisa Botoș au făcut dezvăluiri despre familiile lor.
Andreea Ignat, cuțitul de aur al lui chef Richard Abou Zaki, a fost copleșită de un mesaj al fiicei sale plin de iubire.
Cum a fost în semifinala Chefi la cuțite 2024
Emisiunea a început într-o atmosferă electrizantă, cu Irina Fodor intrând pe platou cu vești importante și surprize pentru participanți. În momentul în care au văzut mesaje din partea celor dragi, lacrimile nu au întârziat să apară. Familia și prietenii le-au transmis mesaje înduioșătoare, iar concurenții și jurații nu au reușit să își ascundă emoțiile.
De la prima probă, care le-a cerut să evoce gustul copilăriei, jurizată chiar de rudele lor, la proba pentru care au gătit alături de cei apropiați, degustarea fiind făcută de concurenții sezonului trecut „Chefi la cuțite', până la proba signature dish-ului, punctată chiar de către cei patru jurați, semifinala a fost un adevărat maraton de gătit extraordinar de intens.
Concurentul care a obținut cel mai mare punctaj, impresionându-i pe jurați cu evoluția sa extraordinară de la momentul intrării în competiție până la farfuriile prezentate aseară, este Daniel Dumitrache, din echipa aurie. Preparatul în care a combinat scoici Saint Jacques cu pepene confiat și sos de grapefruit i-a cucerit pe cei patru jurați.
Andreea Ignat a fost al doilea nume rostit aseară de Irina Fodor pentru un loc în finală. Desertul ei cu cocos, mango și fructul pasiunii, prezentat la proba signature dish-ului, a fost foarte apreciat de chefi grație tehnicii, creativității și prospețimii.
Al treilea loc din finală a fost ocupat de Michele Răduță, concurentul care a cucerit și dificilul juriu al competitorilor din fostul sezon „Chefi la cuțite', care a făcut degustarea celei de-a doua probe. Așadar, chef Richard intră cu doi oameni în finală, iar chef Orlando și chef Sautner sunt reprezentați de un concurent.
Ei sunt cei trei finaliști care vor lupta pe 30 decembrie pentru marele trofeu al sezonului 14 Chefi la cuțite, premiul de 30.000 de euro și stagiul de la restaurantul cu o stea Michelin Retroscena, oferit de Chef Richard Abou Zaki.
Marea Finală a sezonului 14 Chefi la cuțite va fi difuzată, așadar, pe 30 decembrie 2024, de la ora 20:30, pe Antena 1 și AntenaPLAY, iar concurenții rămași vor lupta pentru marele premiu.