Cântăreața Daniela Ploia este foc și pară după ce a primit invitația la nunta lui George Simion. Artista de muzică populară consideră că liderul AUR are un „tupeu fantastic” să o invite la nunta din 27 august, dar nu să cânte, ci să ia parte la petrecere.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Daniela Ploia a fost abordată pe Facebook de George Simion, care a invitat-o la nunta ce va avea loc pe 27 august. În primă fază, artista a crezut că liderul AUR vrea să-i cânte la nuntă şi se pregătea să-i comunice tariful pe care-l percepe la astfel de evenimente. Replica lui Simion a enervat-o, însă, peste măsură pe artistă.
Daniela Ploia, nervoasă că George Simion a invitat-o la nuntă
Obișnuită să meargă la nunți doar în calitate de artist plătit să întrețină atmosfera, Daniela Ploia a rămas neplăcut surprinsă când George Simion a chemat-o la nunta lui, dar nu să cânte.
‘Este o invitație atipică pe care n-am primit-o cu drag! M-a enervat maxim, mi se pare un tupeu fantastic, mi se pare o mizerie această invităție! În spatele acestei invitații există foarte multe dedesubturi pe care oamenii simpli nu le văd.
Pe mine m-a înfuriat că nu sunt un om cu o gândire limitată, am o școală și umblu în cercuri înalte, printre politicieni, le cunosc tactica de a ademeni pe cineva în partidul lor și îi detest.
Mergeam dacă mă invita să cânt, categoric, banii lui nu merg? Pe mine nu mă onorează nicio invitație la un eveniment de o astfel de anvergură, sunt foarte corectă și nu-mi trebuie nimic de la nimeni. Poate să fie și de la președintele României, tot îi cer bani.
Mă gândeam că mă invită în calitate de artist, urma să-i fac prețul. Auzisem că a făcut o invitație publică, că invită pe toată lumea… ca și cum vă invit la pomană pe toți! Nu-mi plac oamenii ăștia falși, teatrali‘, a declarat Daniela Ploia pentru Star Popular.
Daniela Ploia îl taxează dur pe George Simion
Artista din Mehedinţi spune că, deşi, la începuturile carierei sale politice Simion îi părea un politician onest, cu timpul şi-a schimbat părerea.
‘Pe ginerică îl știu de la televizor. L-am perceput ca pe o persoană onestă la început, se afișa cu preoți, după care mi-am dat seama că e un tip foarte șmecheros care se ascunde după perdeaua de om corect, de fapt și el este tot un fel de politician şmecherut, șarlatan.
Poate să se supere, am cunoștințe din politică și tuturor le spun că nu-mi plac oamenii din politică.
Cam toți au decăzut că și oameni. Îi urez casă de piatră, să fie om… totuși, la el nunta este din interes, acaparează oameni în partid, e urât‘, a mai spus artista pentru Star Popular.
Ce spune Daniela Ploia despre viitoare soție a lui George Simion
Despre viitoarea soție a lui Simion, care e cu 11 ani mai mică decât el, Daniela Ploia crede că a fost atrasă de celebritatea viitorului soţ.
‘Pe ea a putut s-o ducă de cap, pe mine nu! Am 39 ani, nu mă mai încânta că e el vedetă sau că are bani. Numai o puștoaică putea să fie încântată, și probabil, săracă, nu-i știu trecutul, dar probabil are ceva lipsuri din copilărie și completează el‘, a mai spus Daniela Ploia.
George Simion face nuntă pe 27 august
George Simion a anunțatcă se căsătorește pe data de 27 august, cu o tânără pe nume Ilinca (24 de ani), și a invitat la eveniment toată populația României. Le-a transmis oamenilor, pe Facebook, că nunta e fără dar și că și-ar dori foarte mult ca invitații să vină îmbrăcați în tradiționala ie.
„Aș vrea ca voi, toți, peste 1.200 de oameni și zecile-sutele de mii care accesați pagina să îmi facă mie onoarea de a veni la nunta pe care o am împreună cu aleasa mea pe 27 august.
Va fi cea mai mare bucurie dacă veniți, dacă veniți mii, zeci de mii, și de asta vă voi trimite în privat fiecăruia dintre voi invitații la nuntă. Sper să vină cât mai mulți cântăreți, prieteni de-ai noștri’, a spus George Simion, într-un mesaj video, pe Facebook.
Liderul AUR a precizat că nunta va avea loc în satul Oveselu, din Vâlcea.