Primul lucru pe care Adelina Pestrițu îl va face când se termină perioada de carantină. Ce planuri și-a făcut pentru 15 mai: „Dacă mai aud de vase de spălat sau aspirator, înnebunesc”

.

Adelina Pestrițu este sătulă de stat în casă. Dacă la începutul perioadei de izolare s-a bucurat că poate petrece mai mult timp alături de familie ei, acum bruneta este exasperată de statul în casă și treburile casnice. 

‘După două luni am ieșit din casă, aproape că nu mai știu să conduc. Astăzi a trebuit să ies din casă pentru că am avut niște lucruri de rezolvat care nu suportau amânare. Mi-am luat mască și  mănuși.


E o nouă lume să ieșim pe stradă acum, să vedem oameni, mașini. Mi se pare incredibil după două luni de stat în casă și de făcut aceleași lucruri. Chiar astăzi vorbeam cu o prietenă, Amna, că eu dacă mai aud de vase de spălat sau aspirator, înnebunesc.’, a spus Adelina Pestriu în timp ce se afla la volan, în trafic.

Adelina Pestrițu este de părere că distanțarea socială ne va face să devenim mai sălbatici. 


‘La început de izolare eram foarte fericită, zic: Doamne, cât timp o să am. Suficient pentru toate, pentru citit pentru învățat, pentru copil, pentru soț, pentru gospodărie, pentru sport. Asta, în primă fază. După care a trecut o lună, a trecut o lună jumătate, două luni. În punctul ăsta am cedat și cu vasele de spălat, și cu aspiratorul, și cu grădinăritul. Cu absolut tot. Avem nevoie de această gură de aer. Și mă bucur foarte tare că pe data de 15 suntem oarecum liberi. Trebuie să conviețuim cu virusul, dar să ne protejăm.’, a mai spus Adelina.

Pe 15 mai Adelina va merge la hairstylistul ei pentru a se coafa și tunde. 

‘Perjovschi, eu pe data de 15 o să rup ușa salonului tău! Am spus public asta. O voi rupe, o voi scoate din balamale ca să mă coafezi și să mă tunzi.’, a spus bruneta.