Carmen Brumă a vorbit despre legătura dintre sănătate și grăsimea de pe burtă și spune că drumul spre un abdomen suplu începe în bucătărie. Sportul este foarte important și exercițiile pentru abdomen contează, dar în principal trebuie să avem grijă la ceea ce mâncăm. Carmen Brumă a dezvăluit și cât de gravă este grăsimea din jurul abdomenului.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Carmen Brumă subliniază că principalul motiv pentru care nu putem scăpa de grăsimea abdomnială are o legătură directă cu alimentația. Așadar, munca pentru un abdomen bine definit începe în bucătărie și continuă în sala de sport, precizează iubita lui Mircea Badea.
Cum scăpăm de grăsimea de pe abdomen. Sfaturi de la Carmen Brumă
Carmen Brumă le dă un sfat important celor care vor să scape de grăsimea de pe burtă și să aibă un abdomen suplu. Nu doar vara trebuie să arătăm bine, pe plajă, în costum de baie, ci zi de zi pentru că grăsimea din jurul taliei reprezintă o problemă serioasă de sănătate.
„Dacă suntem într-un proces de tranformare corporală de slăbire și Paștele reprezintă clar o încercare grea pentru cei care se află într-un astfel de proces, ideal este să îți faci un pic poftele, să îți stabilești o listă de lucruri la care nu poți să renunți, să încerci să le mănânci în prima parte a zilei, iar după să mergi să te plimbi. Să faci un gen de sport, nu te-aș pune la un antrenament intens în ziua de Paște, dar să faci o plimbare în ritm alert mi se pare rezonabil, echilibrat și chiar plăcut' , a declarat Carmen Brumă pentru unica.ro.
Cât despre revenirea după mesele grele de Paște, Brumă a explicat că este recomandat să revenim la obiceiurile alimentare pe care le avem când nu sunt sărbători.
„Rapid nu e un termen care să fie compatibil cu slăbitul, depinde cât de lung a fost Paștele. Pentru că sunt persoane care îl sărbătoresc culinar mai mult de trei zile, pentru că îți rămân o grămadă de lucruri, îți rămân mult prea multe, simți nevoia să nu le irosești și te gândești că dacă le bagi în propriul corp e bine, dar nu e întotdeauna.
Îți poți reveni făcând aceleași lucruri pe care nu le-ai mai făcut atunci când te-ai apucat să mănânci. Poți face sport în mod constant, nu ceva foarte intens, ci ceva de care te poți ține în mod constant„, a mai precizat nutriționista.
De ce este important să avem un abdomen suplu, fără grăsime
Carmen Brumă a vorbit despre grăsimea din jurul abdomenului, precizând că, dincolo de estetică, sănătatea primează. Este adevărat, spune Carmen Brumă, că arătăm mai bine în costum de baie dacă avem abdomenul suplu, însă grăsimea de pe burtă înseamnă probleme grave de sănătate.
„Când vorbim despre grăsimea abdominală, cred că e foarte important să punctez câteva lucruri. Grăsimea abdominală nu este foarte deranjantă doar din punct de vedere estetic!
Ea ete și foarte periculoasă pentru că îți dă semnalul că nu este doar grăsime subcutanată, ci este și grăsime viscerală, acea grăsime care înconjuoară organele vitale și care este asociată atunci când depășește o anumită cantitate cu boli cardio-vasculare, cu diabet de tip II, cu o grămadă de boli pe care nu ți le dorești.
Deci nu trebuie să dai burta jos doar pentru costumul de baie. Deși foarte mulți fac acest lucru. Trebuie să ai un abdomen plat pentru că este mai sănătos așa', a declarat Carmen Brumă.