Carmen Iohannis a colecţionat încă o perlă în lungul şir de gafe vestimentare! Aflată astăzi la Iaşi, la la evenimentul care a marcat 161 de ani de la Unirea Principatelor, alături de Klaus Iohannis, Prima Doamnă a considerat potrivit să asorteze paltonului alb imaculat şi eşarfei roz o pereche de ochelari de soare cu rame roz. Carmen Iohannis nu şi-a scos ochelarii nici când s-a prins, veselă, în Hora Unirii, dar nici atunci când a intrat în Biserica Trei Ierarhi.
Dacă Melania Trump este considerată una dintre cele mai bine îmbrăcate femei din lume, Prima Doamnă a României ocupă, de regulă, un loc în coada clasamentului. Binemeritat, susţin cei mai mulţi dintre criticii de modă. Cu fiecare apariţie publică, fie ea la biserică, la întâlniri oficiale sau la diverse petreceri, Carmen Iohannis îşi atrage critici dintre cele mai dure, din cauza lungimii nepotrivite a fustei, culorii rochiei sau elementelor vestimentare combinate nefericit, din punctul de vedere al profesioniştilor din domeniu.
După ultima apariţie publică a doamnei Iohannis, la Iaşi, toată lumea s-a convins că roz este culoarea preferată a soţiei preşedintelui. La 59 de ani, Carmen Iohannis se îmbracă foarte des în culori pastelate, chiar şi atunci când dress code-ul anumitor evenimente cere ţinute sobre. Unul dintre ele ar fi evenimentul de la Iaşi, care a marcat 161 de ani de la Unirea Principatelor (Mica Unire). Prima Doamnă a optat pentru un palton alb imaculat, eșarfă roz și, voit asortat, ochelari de soare cu ramă roz.
Carmen Iohannis nu a îndepărtat nici o secundă ochelarii de la ochi, nici în timpul discursului huiduit al lui Klaus Iohhanis, nici când au mers pe jos, către Biserica Trei Ierarhi, pentru depunerea de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, dar nici măcar în interiorul bisericii.
Haz a stârnit însă, momentul în care Prima Doamnă s-a prins în Hora Unirii, alături de soţul său, Klaus Iohannis, de premier și restul oficialităţilor purtând, desigur, ochelarii de soare roz.
foto: capturi stiripesurse.ro