Carmen Șerban, complicații în urma unui lifting facial: "Mi-a apăsat pe un nerv și... Am perfuzii aproape zilnice". Cum se simte acum

.

Carmen Șerban a suferit recent complicații în urma unui lifting facial, însă, din fericire, situația a fost depășită, iar artista se află acum sub supravegherea medicilor. Aceasta esta a treia operație estetică pe care Carmen și-a făcut-o, iar fotografiile ei din social media o arată tot mai tânără și înfloritoare.

Vezi și acest video VIVA!:

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Cei care o știau blondă au fost surprinși să vadă că artista a ales să facă o schimbare de look radicală, trecând de la blond la brunet. Mai mult, Carmen Șerban și-a schimbat forma buzelor și a sprâncenelor și a adoptat un machiaj natural. Recent, artista a ales să-și facă un lifting facial, însă a avut parte de o complicație neașteptată.

Carmen-1 – CopyCarmen-1 – Copy

Carmen Șerban, complicații în urma unui lifting facial

La 54 de ani recent împliniți, Carmen Șerban este o femeie împlinită, bucurându-se de succes în domeniul profesional, dar și pe plan personal. Artista este, de asemenea, foarte activă pe rețelele de socializare și împărtășește cu fanii săi multe momente din viața ei.

Citește și: Horia Brenciu și-a cunoscut socrul înainte de a face cunoștință cu Alice Dumitrescu, în urmă cu 30 de ani: „M-a și iubit, m-a și certat. Țin minte că, dacă se întâmpla să mă contrazic cu soția, el…' / EXCLUSIV

Citește și: Cum își mai surprinde Cătălin Măruță soția, după 16 ani de căsnicie. Andra: „Sunt multe gesturi mici, dovezi de iubire și tandrețe care mențin flacăra vie. Nu suntem perfecți, dar încercăm să nu lăsăm certurile…' / EXCLUSIV

Recent, Carmen a dezvăluit că și-a făcut un lifting facial, însă lucrurile nu au mers prea bine după intervenție. Acum este monitorizată de medici și face recuperare.

„Eu de curând am făcut un lifting facial și am avut parte de o mică complicație, un mic hematom care acum se vindecă puțin mai greu. Mi-a apăsat pe un nerv facial și sunt în recuperare. (…) Acum mă simt puțin mai bine, pentru că ieri am avut 7 zile în care s-au ocupat domnul doctor cu toată echipa lui foarte intens de mine, am perfuzii aproape zilnice, cu laser…”, a povestit Carmen Șerban în cadrul emisiunii Viața fără filtru.

Ce operații estetice a mai făcut Carmen Șerban

Cândva era brunetă și se lupta cu oscilațiile de greutate, dar acum este total schimbată. După ce a făcut trei operații estetice în mai puțin de doi ani și a slăbit spectaculos, Carmen Șerban a ajuns de nerecunoscut. La 54 de ani, cântăreața arată mai bine ca niciodată.

În ultimii ani, Carmen Șerban și-a schimbat lookul aproape complet. Fizionomia nu e total schimbată, dar cele trei operații estetice pe care le-a făcut în decurs de nici doi ani și-au pus amprenta asupra aspectului. Carmen a optat pentru chirurgia estetică. Procedurile au fost efectuate la Timișoara, iar pentru micșorarea nasului, un lifting facial și o modelare a sânilor cu ajutorul protezelor siliconice, Carmen Șerban a cheltuit în jur de 15.000 de euro.

În plus, artista a slăbit mult în ultimii ani și și-a schimbat culoarea părului, trecând de la brunet la extrema cealaltă, la blond.

Am slăbit 15 kilograme şi mi s-a făcut un surplus la faţă. Nu a fost ideea să apelez la un medic chirurg, dar aveam o deviaţie de sept foarte urâtă care mă împiedica de multe ori la cântări. Stăteam tot timpul cu spray-ul după mine„, povestea Carmen Șerban, cu patru ani în urmă.

Carmen Șerban ține dietă cu mâncarea lui Cătălin Scărlătescu

După ce a slăbit spectaculos, Carmen Șerban își supraveghează riguros alimentația, fiind foarte atentă la numărul de calorii pe care îl consumă. Chiar dacă știe să gătească și o face din copilărie, pentru că are un program extrem de încărcat și nu reușește să mai țină pasul și cu alte activități a început să comande mâncare de la Cătălin Scărlătescu, iar meniul respectă numărul de calorii necesar pentru menținere.

„Eu gătesc dintotdeauna, de când eram mică. Îmi place să fac mâncare, dar acum recunosc că îmi comand mâncare de la Scărlătescu pentru că îmi trimite mâncare acasă în fiecare zi, trei mese, cu caloriile care mi-ar fi necesare ca să mai slăbesc. Îmi selectez de pe site-ul lor ce vreau să mănânc, nu am restricții la nimic. Merg și la sală. Am început să merg din toamnă din nou pentru că am avut o ruptură de menisc, ceva nu făceam bine, am încercat să rezolv cauza care a creat efectul, am rezolvat-o cu ajutorul unei echipe de energoterapeuți și, bineînțeles, cu ajutorul lui Dumnezeu. La sală merg pe bandă, o oră trebuie să fac mișcare constantă, nu am voie nici să alerg, dar merg’, spune Carmen Șerban pentru Click.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton