Casa de licitații Goldart organizează o licitație eveniment ce cuprinde lucrarea “Nimfă dormind” de Nicolae Grigorescu

 Florentina Liutic
.

Goldart, una dintre principalele case de licitații din România, va susține, pe 24 mai, o licitație eveniment, în cadrul căreia va fi pusă în vânzare lucrarea Nimfă dormind' de Nicolae Grigorescu, capodoperă ce are potențialul de a stabili un nou record pe piața de artă autohtonă.
Pe 24 mai va avea loc la sediul casei de licitații Goldart din București, Intrarea I.L. Caragiale, nr. 1, o licitație în cadrul căreia vor fi puse în vânzare 93 de opere de artă cu o valoare de pornire ce depășește 350.000 de euro. Protagonista licitației este lucrarea Nimfa dormind' de Nicolae Grigorescu, operă ce poate marca un nou record pe piața locală de artă. Prețul de pornire al acesteia este de 220.000 de euro.
Din perspectiva investiției, Nimfă dormind' este cea mai bună lucrare Nicolae Grigorescu tranzacționată din 2010 până azi. Prezența operei în orice colecție crește valoarea colecției cu 30%. Această lucrare are toate atuurile să fie adjudecată în marja de 330.000-370.000 de euro, adică, 5% din valoarea recordului stabilit de o lucrare de Adrian Ghenie, Nickelodeon', tranzacționată la Londra în octombrie 2016 pentru suma de 7,1 milioane lire sterline.' a declarat Cristian Anghel, Director Executiv Goldart.

 


Spre deosebire de lucrări ca Ţărăncuţe (De la fântână)' sau Țărăncuță odihnindu-se' ce se înscriu în curentul tradiționalist de la începutul secolului al XX-lea sau extrem de frecventele lucrări ce au ca motiv central 'Carul cu boi', destinate publicului larg iubitor al lumii satului, Nimfă dormind' este un vîrf al creației grigoresciene cu influențe stilistice europene. Tema femeii între flori, a nimfei în mijlocul pădurii în care este zeită, este una specific simbolistă, de largă circulație în jurul anului 1900. Expusă până în prezent la Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», lucrarea poate fi admirată până la licitație în cadrul galeriei de la sediul Goldart.
Licitația va cuprinde și alte lucrări de referință precum Odihnă – Ion Theodorescu Sion, Scenă biblică – Eustațiu Stoenescu, Margine de pădure – Ion Andreescu, Nud în interior și Natură statică cu fructe – Petre Iorgulescu Yor, Femeie cu voal spaniol – Samuel Mützner, Dalila – Marcel Guguianu și Memento mori – Sabin Bălasa. Catalogul complet al licitației poate fi vizualizat aici.
Fondată în 1997 ca galerie de artă, sub coordonarea familiei Luminița și Alexandru Ghilduș, Goldart este unul dintre principalii jucători de pe piața de artă autohtonă. În 2008, Goldart devine casă de licitații numele sau fiind asociat cu una dintre cele mai mari tranzacții de artă încheiată până în prezent în România – vânzarea tabloului Doua Fete' semnat de Ștefan Luchian, pentru suma de 300.000 de euro, în cadrul unei licitații organizate în aprilie 2013. În cei peste 8 ani de activitate, Goldart a organizat peste 180 de licitații în care a promovat peste 570 de autori contemporani. Două dintre licitații au fost organizare în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici, fiecare cuprinzând 150-200 de opere artistice, în timp ce patru dintre licitații au fost realizate în scop caritabil.
Anul 2016 aduce schimbări în acționariatul și managementul Goldart. Cristian Anghel, colecţionar şi dealer de artă, cu o experienţă de 15 ani în piaţa de capital, asigurări şi reasigurări şi de 3 ani în management cultural, s-a alăturat echipei Goldart în octombrie 2015, asumându-şi managementul companiei la începutul anului 2016.
Începând din decembrie 2016, casa de licitații Goldart și-a extins serviciile și curpinde un nou produs de investiții – vânzările private cu randament garantat de 15%, la 3 ani.
Goldart lansează bimestrial un catalog de peste 50 de lucrări artistice – picturi și opere grafice cu valori cuprinse între 250 de euro și 5.000 de euro – reprezentând oferta de vânzări private. Peste jumătate dintre lucrările promovate aparțin unor artiști contemporani.

 

Cristian Anghel Director executiv GoldartCristian Anghel Director executiv Goldart

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton