Cât de greu i-a fost lui CRBL să stea izolat în spital la Survivor: „A fost cel mai…”

 Borcilă Andreea
.

Cât de greu i-a fost lui CRBL să stea izolat în spital la Survivor. Artistul a fost eliminat cu aproape o săptămână înainte de Paște, dar nu datorită votului din partea publicului, ci la recomandarea medicului. CRBL a suferit accidentări pe parcursul competiției și, prin urmare, a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ceva timp, artistul a fost absent de la jocurile din jungla dominicană, fanii întrebându-se dacă totul este în regulă cu celebrul cântăreț. În tot acel interval de timp, CRBL a rămas în spital, sub supravegherea de specialitate.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

CRBL a fost unul dintre concurenții care au participat la Survivor România, în acest sezon, difuzat pe PRO tv. Artistul a făcut parte din echipa roșie, cea a Faimoșilor, și a prins puțin timp alături de Vulturi, după schimbarea regulilor concursului. Accidentările, foamea și oboseala și-au spus cuvântul în cazul artistului, care a primit îngrijiri medicale și, la recomandarea specialistului, cântărețul a trebuit să le continue. De aceea, CRBL a fost eliminat din cadrul show-ului Survivor 2022. 

CRBL-probleme-medicale-1024×622-1CRBL-probleme-medicale-1024×622-1

Ajuns acasă, CRBL și-a revăzut familia, cea care i-a lipsit cel mai mult cât timp a fost plecat în Republica Dominicană. Cu soția lui, Elena, este împreună de 14 ani și abia aștepta să-și strângă, din nou, în brațe partenera. Cei doi au o fetiță, pe nume Alesia, și se consideră o familie fericită și împlinită.  

Citește și: Robert Niță, despre eliminarea lui CRBL de la Survivor:”Pentru jungla aceea, ești un nimic”

Citește și: Drama neștiută prin care a trecut CRBL, înainte de Survivor:„Am dormit de foame'

Citește și: Simona Gherghe a anunțat în direct că va lipsi de la emisiunea Mireasa.Cine o înlocuiește

Citește și: În ce relații a rămas Antonia cu fostul ei soț, Vicenzo Castellano:„Amândoi facem tot ce ține de noi ca să…'

Cât de greu i-a fost lui CRBL să stea izolat în spital la Survivor

Cât de greu i-a fost lui CRBL să stea izolat în spital la Survivor. CRBL a vorbit deschis despre experiența Survivor România, într-un interviu pentru Fanatik. Pentru celebrul artist, concursul a fost cea mai tare experiență a vieții lui, unde a fost și greu, dar și frumos. Totodată, a adunat amintiri pe care nu le va uita niciodată. Motiv pentru care artistul nu vrea să mai repete încă o dată lecția și să stea departe de persoanele pe care le iubește cel mai mult. Întrebat care a fost cel mai greu moment de la Survivor 2022, CRBL a răspuns imediat. 

„Exilul, Exilul prelungit în spital a fost cel mai greu moment. Nu pot spune că a existat o probă dificilă, pentru că toate au trecut prin filtrele fizice și psihice ale momentului. Mi-au plăcut toate probele și traseele', a mărturisit artistul. 

CRBL, despre eliminarea de la Survivor: „Am fost șocat'

De aproximativ două săptămâni, CRBL nu a mai intrat pe traseele de la Survivor România 2022 din cauza problemelor de sănătate. Nu a fost alături de Vulturi, echipa lui, la primele jocuri, iar pe 18 aprilie a revenit pe traseu. Tot în aceeași zi, a primit vestea că va părăsi competiția. După aproape patru luni pe insula Dominicană, artistul s-a întors acasă la familia lui. 

„Am fost șocat, nu-mi venea să cred că lupta mea se termină așa. Nu eram pregătit pentru asta, eram pregătit să trag de mine mai mult și să-mi revin pentru a ajuta echipa vulturilor. Acum era momentul în care puteam să intru pe traseu împotriva lui TJ și să îi arăt că sunt mai bun decât el și mai puternic. Dar… asta a fost. Primesc ce mi se oferă și merg mai departe. Așa a fost să fie', a mai menționat el pentru sursa citată. 

Câți bani ar fi câștigat CRBL în urma Survivor 

CRBL a fost concurent timp de 12 săptămâni, iar participarea sa din Republica Dominicană i-a adus o sumă considerabilă. Potrivit showblitz.ro, cântărețul ar fi negociat un contract pentru 4.000 de euro pentru fiecare săptămână pentru că în show. Așadar, CRBL ar fi obținut în jur de 48.000 de euro.

Ce spune CRBL despre foștii lui colegi de la Survivor 

Faimosul a vorbit, într-un interviu pentru Click, despre experiența lui de la Survivor România și foștii lui colegi. Artistul a precizat că va păstra legătura cu mai multe persoane, chiar dacă între el și ceilalți au mai fost discuții și certuri: „cu siguranţă Laura Giurcanu rămâne prietena mea şi o să ţin legătura şi cu câţiva dintre Faimoşi, dar şi Războinici. Nu vreau să dau nume, dar timpul le va arăta', a povestit CRBL. 

Sursă foto: arhivă, capturi YouTube

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton