Cât plătesc Iuliana Marciuc și Adrian Enache pentru facultatea fiului lor. David va studia în Olanda: „Prețurile sunt foarte mari, raportate la chiria din România. Pe 30 august are prima întâlnire cu colegii” / EXCLUSIV

.

Iuliana Marciuc și Adrian Enache i-au dat fiului lor o educație aleasă, i-au oferit încrederea lor, dar au știut și când să îi impună anumite reguli. David e un tânăr de toată isprava acum, care se pregătește să dea piept cu străinătatea, pentru că va urma o facultate de business tocmai în Olanda, iar în paralel își dorește să își continue cariera artistică.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI


Iuliana Marciuc recunoaște că Adrian Enache are cele mai multe emoții în privința pasului pe care fiul lor se pregătește să îl facă. Artistul a fost întotdeauna un bărbat romantic, care adoră să aducă flori chiar și atunci când nu sunt evenimente, iar lucrul acesta i l-a insuflat și fiului lui.

Am povestit cu prezentatoarea de la TVR 2 despre schimbarea care îl așteaptă pe fiul ei, despre cum a reușit să îl țină departe de tentații pe David, într-o lume în care tot mai multe lucruri sunt greu de gestionat, despre romantismul din relația cu Adrian Enache și trăirile care îi țin împreună. Iată ce mărturisiri a făcut Iuliana Marciuc pentru VIVA!


David, fiul Iulianei Marciuc și al lui Adrian Enache, va urma o facultate de business în Olanda

Fiul pleacă la studii. Cum e perioada aceasta?

E o perioadă foarte încărcată din punct de vedere emoțional și organizatoric. Ce cumpărăm, cu ce plecăm, ce luăm de acolo, ce punem în bagaje, când primim cheia apartamentului etc.

Cât plătește Iuliana Marciuc pentru facultatea fiului

Ați găsit unde o să stea? Cum sunt prețurile acolo?

Prețurile sunt foarte mari, raportate la chiria din România, dar dat fiind faptul că facultatea acolo costă foarte puțin, cred că se echilibrează cumva. Facultatea costă în jur de 2500 de euro pe an, un preț mai mic decât la facultățile din România, și decât multe licee din România, iar chiriile încep de la 800 de euro de persoană, în cămin. Merg mai sus în funcție de ce îți dorești sau dacă ai norocul să mergi cu altcineva și poți împărți un apartament.

Adrian Enache se gândește cu emoție la drumul ales de David

Când o să plece David din România?


Pe 30 august are prima întâlnire cu colegii de facultate, pentru a se acomoda, pentru a-și cunoaște profesorii. Am înțeles că merg și în oraș să le arate locurile. Deci 30 august, deși pică vinerea, este prima zi de școală.

Cine are cele mai multe emoții în privința acestui pas, dv sau Adrian Enache?

Cred că amândoi avem emoții, dar parcă mai mult Adrian, dar nu le arată.

Acum veți fi mai mult timp singuri

Fiecare experiență are părțile ei bune sau mai puțin bune. Da, vom fi împreună, vom face mai departe proiecte împreună. Și vom face drumuri în Olanda.


David își va continua cariera cinematografică? Știu că are câteva proiecte la activ.

Da, este foarte bucuros că în vara asta se reia Groapa, serialul în care el a jucat. Nu se reiau filmările, se difuzează cele pe care el le-a făcut deja. Așteaptă să facă facultatea sau să primească între timp și alte oferte de a juca, dar și-a dorit foarte mult să facă și o facultate de business. A spus că merge în continuare și cu pasiunea lui, pentru că, până la urmă, cinematografia este o pasiune pentru el.


Aveți planuri și pentru o vacanță în această vară? Pe unde vă aventurați?

Nu știm, deocamdată sunt mult prea multe planuri organizatorice, ca să ne facem și planuri de vacanță. Cu siguranță, vom avea și o vacanță.

Iuliana Marciuc, despre romanticul Adrian Enache și relația lor

Ați trecut prin multe în relația cu Adrian Enache. Ce vă ține împreună?

În primul rând iubirea, respectul, comunicarea. Surprizele pe care ni le facem permanent unul celuilalt. Iubirea se întreține, asta este concluzia mea după atâția ani, și atunci ea trebuie întreținută.


Cum e Adrian Enache dincolo de scenă? E romantic, vă aduce micul dejun la pat? Noi îl vedem foarte energic.

Nu, cu micul dejun la pat, nu, cu flori da. Mă bucur că l-a învățat și pe David acest lucru. Aduce flori, chiar și când nu sunt evenimente, ceea ce mi se pare extraordinar. Și da, este foarte romantic și plin de energie, așa cum îl vedeți și pe scenă.

Fiul are și o prietenă. Ce îmi spuneți despre asta.

Da, fiul are o prietenă, dar despre asta aș prefera să vorbească el, pentru că știi cum e cu generația asta. Ei au niște reguli foarte clare. Important e că are o prietenă și trece printr-o perioadă foarte frumoasă, iar asta mă bucură pentru amândoi.


Ce reguli a respectat David în relația cu părinții, Iuliana Marciuc și Adrian Enache

Cum ați reușit să îl creșteți așa frumos într-o lume așa nebună? Au fost momente când v-ați temut de anturaj, de tentații?

Sincer este o lume nebună, dar eu am fost tratată de părinții mei cu foarte mare încredere și atunci am tratat cu aceeași încredere. Cred că asta este cheia. L-am tratat cu aceeași încredere, cu responsabilități, l-am respectat, i-am respectat întotdeauna dorințele. Am cerut să fie respectată în primul rând. Eu nu cred că poți fi prieten cu părinții, asta e o vorbă. Pe părinți trebuie să îi respecți, nu să fii prieteni cu ei, pentru prietenie sunt alte reguli. L-am învățat să aibă prieteni și mă bucur că are foarte mulți. El a avut niște reguli foarte clare, pe care le-a respectat, pentru că așa am învățat, așa am citit, așa mi-au spus și alții, copiilor le trebuie reguli.


Citește și: Cum au reacționat părinții Ramonei Păun când le-a spus că vrea să facă carieră în televiziune, în loc să mai dea la Academia de Poliție: „Au fost foarte revoltați de alegerea mea. Erau aproape siguri că va fi un eșec…'. Cum a debutat la jurnalul de dimineață la PRO TV / EXCLUSIV

Citește și: Dana Budeanu a anunțat că Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță se căsătoresc. Când ar avea loc nunta și cine sunt nașii cuplului

Citește și: Lavinia Petrea a ajuns în televiziune, deși se pregătise pentru un alt domeniu: „A fost o mare dezamăgire. Îmi aduc aminte că două săptămâni am stat în casă, am plâns'

Citește și: Cum a reacționat Mihai Albu când a aflat că fiica lui, Mikaela, nu a purtat la banchet pantofi creați de el: „Așa a ales Iulia, așa a vrut ea. Eu i-am făcut fetei mele…'

Citește și: Victor Vrînceanu, acuzații la adresa Andreei Antonescu după ce artista i-a deschis două procese: „Ea a cerut și să depună acte pentru cetățenie americană, pentru Victoria, fără acordul meu. Încearcă să mă îndepărteze și apoi se plânge că e mamă singură. Asta a făcut și cu Traian Spak…'

Ce face Maria, minunea din familia Enache și fiica Dianei?

Împlinește nouă luni, ceea ce înseamnă că timpul trece cu rapiditate. Așteptăm să vedem schimbările de la lună la lună, pentru că de la lună la lună apar schimbările astea extraordinare.