Cătălin Bordea, primele declarații după ce s-a spus că ar avea o relație cu Olga Barcari. Cătălin Bordea a reacționat la zvonurile că ar fi într-o relație cu Olga Barcari, una dintre hair-stilistele vedetelor. Comediantul ar fi petrecut Revelionul în compania frumoasei brunete, în clubul de comedie, pe care îl deține. Bordea are numai cuvinte de laudă la adresa Olgăi. Iată ce spune despre relația lor!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cătălin Bordea a făcut primele declarații după ce s-a speculat că ar avea o nouă parteneră. Potrivit CanCan.ro, Cătălin Bordea ar fi petrecut noaptea dintre ani, alături de Olga Barcari, o cunoscută hair-stilistă, despre care s-a spus că ar fi noua iubită a actorului. Cătălin Bordea a divorțat anul trecut de Livia, după o cpsnicie de nouă ani, iar la scurt timp aceasta a început o relație cu Spike, unul dintre cei maibuni prieteni ai comediantului. Iată ce a avut de spus Cătălin Bordea despre relația sa cu Olga Barcari.
Cătălin Bordea, primele declarații despre Olga Barcari, femeia alături de care a petrecut Revelionul
De la divorțul de Livia, Cătălin Bordea a fost surprins în compania altor domnișoare, însă a declarat tot timpul că este singur. De data aceasta, cancan.ro a scris că Bordea ar avea o relație cu Olga Barcari, una dintre hairstylistele vedetelor. Potrivit aceleiași surse, cei doi ar fi petrecut Revelionul împreună, la clubul de comedie al lui Bordea, de pe Calea Victoriei.
Cătălin Bordea a negat că Olga Barcari ar fi iubita lui și a subliniat că nu se gândește sub nicio formă momentan să își refacă viață sentimentală la acest moment. Cât despre Olga, comediantul susține că îi este doar o foarte bună prietenă, la adresa căreia are numai cuvinte de laudă.
„Pe Olga o cunosc de foarte mult timp. O cunosc de vreo 13 ani. Este o femeie absolut minunată și orice bărbat ar fi norocos să fie într-o relație cu ea. Îmi este o prietenă foarte bună și îmi aduce multă liniște în perioada asta. Nu mai cred însă în relații de pansament. Nu pot să chinui un om cât timp eu încă mă refac. Nu are cum să nu îți placă Olga, e realizată, e muncitoare, e amuzantă și foarte frumoasă. Dar este pentru un bărbat care își dorește o relație și e echilibrat sufletește.
Dar nu mă gândesc la nici o relație cu nimeni. Când voi fi pregătit pentru asta nu știu. Momentan mă axez doar pe viața profesională. Nu mă bag într-o relație având în vedere că am fost scos din una destul de recent. E nedrept. Eu mai am mult până să mă iubesc pe mine. Voi fi într-o relație doar pentru că sunt singur nu ca mă simt singur', a declarat Cătălin Bordea pentru CanCan.ro.
Cătălin Bordea, despre o nouă relație: „Când voi fi cu cineva, poate voi…”
Cătălin Bordea a mai menționat că atunci când va avea o iubită, va anunța public acest lucru. În prezent, comediantul se focusează pe viața profesională.
„Pe Olga o știu de foarte mult timp. Îmi este o prietenă foarte bună. Nu sunt nici măcar aproape de gândul de a-mi reface viața sentimentală. Nu îmi fac planuri în legătură cu asta și mă axez doar pe viața profesională și pe autodezvoltare. Când voi fi cu cineva, poate voi anunța public pentru că am văzut că se poartă', a declarat Cătălin Bordea pentru Antena Stars, potrivit spynews.ro.
Cătălin Bordea, după ce Spike și Livia au fost surprinși împreună
Cu câteva zile înainte de Revelion, Spike și Livia au fost surprinși împreună într-un mall din Capitală. Cătălin Bordea a comentat situația, la solicitarea reporterilor CanCan.ro. Actorul a dat o replică amuzantă și ironică, în același timp, făcând aluzie și la faptul că Spike i-a fost bun prieten.
„Chiar le doresc să rămână împreună, ca să nu mai deranjeze și alți oameni. Până la adânci bătrânețe. De aici înainte, dacă vrei să fii prietenul meu, trebuie să semnezi un contract. Măcar dacă-mi fac ceva, să primesc și eu niște despăgubiri, ceva în schimb. Nu se poate așa, fără nicio obligație. Și eu semnez, nu doar ei. Clar că nici nu o să le facem cunoștință cu soțiile sau iubitele. Poate după ani de zile. Ele cu ele, noi cu noi’, a spus Cătălin Bordea.