Câți bani a primit celebrul actor Danny Trejo pentru rolul din Miami Bici 2. Codin Maticiuc are o carieră de succes, iar de-a lungul timpului s-a implicat în numeroase proiecte cinematografice care au adus o mare audiență. Miami Bici 1, care a avut premiera în urmă cu trei ani, s-a bucurat de mare succes, astfel că acum actorul a făcut continuarea, Miami Bici 2, unde joacă inclusiv actorul Danny Trejo. Iată ce s-a aflat despre noul film!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Așa cum bine știm cu toții, Danny Trejo este unul dintre cei mai cunoscuți actori din lume, astfel că nu oricine poate ajunge la el, mai ales că el nu apare în orice film. Ei bine, Codin Maticiuc a reușit să-l convingă, așa că va apărea în ‘Miami Bici 2. Ce-i drept, nu i-a fost deloc ușor, ba chiar a explicat cât de greu a fost să-l aducă pe marele actor în pelicula lui, mai ales din punct de vedere financiar.
Citește și: Drama neștiută a actriței Rona Hartner. A încercat să se sinucidă de trei ori, când avea doar 18 ani
Câți bani a primit celebrul actor Danny Trejo pentru rolul din Miami Bici 2
Acum, după ce s-a aflat că celebrul actor Danny Trejo joacă în Miami Bici 2, mulți se întreabă ce sumă a primit pentru a accepta. Fără a lăsa loc de interpretări, Codin Maticiuc a decis să spună lucrurilor pe nume și să vorbească pe larg despre cum s-a convins, prin ce emoții a trecut, dar și câți bani i-a cerut.
Codin Maticiuc a povestit că a traversat momente destul de incerte vreme de 6 luni, timp în care a tot comunicat cu reprezentații actorului, care, din spusele lui, nu erau foarte cooperativi, astfel că el nu primea foarte multe detalii și nici răspunsuri clare și concrete.
„Am avut dăți în care am visat chestia asta. Am visat că nu semnează sau am visat că a semnat. Vorbim de preproducție, eram încă acasă și vorbeam în Los Angeles, vorbeam doar noaptea.
Stăteam pâna la ora 3 să vorbesc, mă culcam, pe la 6 mă trezeam ud și mă uitam la telefon „n-a scris, n-a semnat„. Am trecut prin treaba asta, am îmbătrânit îngrozitor, până într-un moment în care el a zis „DA!„', a declarat Codin Maticiuc în podcastul lui Cătălin Măruță.
Codin Maticiuc: „Dacă știam că o să mă coste jumătate de milion, nu făceam„
Într-un final, Codin Maticiuc poate răsufla ușurat, fiindcă Danny Trejo a acceptat să joace în Miami Bici 2 după lungi insistențe și nopți pierdute de către actorul nostru pentru a-l convinge. Totuși, suma pe care au semnat contractul nu este deloc una mică, motiv pentru care Codin Maticiuc a spus clar că dacă știa cât îl costă alegea o altă persoană unde costurile nu erau atât de ridicate.
„Am visat să fac un film cu un actor american. Și n-am știut… dacă îmi spuneai de la început că o să mă coste o jumătate de milion, nu făceam', a declarat actorul în podcastul lui Cătălin Măruță.
Codin Maticiuc: „Am plătit foarte mult'
Cât timp aștepta răspunsul din partea lui Danny Trejo, Codin Maticiuc a mai contactat și alți actori renumiți la nivel internațional, astfel că pe lista lui se număra și Chuck Norris, Charlie Sheen, Van Damme, Dolph Lundgren, Pamela Anderson și Michael Madsen. Actorul se bucură nespus de colaborarea cu actorul Danny Trejo, explicând însă că i-a adus costuri suplimentare în producție, mai ales că are numeroși actori buni și de la noi din țară, precum Carmen Tănase sau George Mihăiță.
„Cu bani.[…] Deși nu a cerut mult, dar am plătit foarte mult pentru că venirea unui actor mare îți aduce un waterfall de expenses și am plătit foarte mult la final. Eu zic că el n-a cerut mult. Nu știu ce să spun că nu am lucrat cu mulți actori americani ca să fac o comparație. Am lucrat cu Danny Trejo și cu o grămadă de actori români mari. Carmen Tănase, George Mihăiță, George Ivașcu, Adrian Titieni.Adică am prins cu foarte mulți actori mari români și cu acest actor. Mi-e greu încă să fac comparație. Sunt încă în admirația alor noștri.‘, a mai mărturisit Codin Maticiuc, în urmă cu mai mult timp.
Sursă foto: Facebook / Instagram