Câți bani câștigă Jojo lunar. Actrița din 'Clanul' are mai multe afaceri, ceea ce dă tuturor de înțeles că nu o duce deloc rău pe plan financiar. Totuși, marea comunitatea de fani care o urmărește și îndrăgește își dorește să știe mai mult decât atât. Este o artistă desăvârșită, însă nu doar de pe scenă sau din rolul pe care-l joacă în serialul 'Clanul' de pe Pro TV își câștigă veniturile. Cătălina Grama, alias Jojo, deține și conduce firme din mai multe domenii!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Nu sunt deloc puțini cei care se întreabă câți bani câștigă Jojo lunar, mai ales după ce a fost văzută într-un rol nou în serialul 'Clanul'. Ce-i drept, în spatele frumoasei actrițe și artiste ce aduce zâmbetul pe fața tuturor, stă și o adevărată femeie de afaceri, care gestionează foarte bine acest domeniu și încasează lunar bani frumoși.
Cătălina Grama, cunoscută de toată țara sub numele de scenă Jojo, nu face bani doar din actorie, domeniul muzical și aparițiile televizate. Artista deține din anul 2015 o firmă prin care comercializează bijuterii. Au fost ani buni pentru acest business, dar și unii fără prea multe încasări. Potrivit Fanatik, anul 2021 a fost unul pe minus privind firma cu pietrele prețioase a lui Jojo.
Citește și: De ce nu se căsătorește Jojo cu Paul Ipate:”Nu înseamnă că îmi e frică de el”
Citește și: Jojo a vrut să fie balerină înainte de a deveni actriță:”Părinții nu m-au sprijinit”
Citește și: Karmen joacă în serialul Clanul, de la Pro TV! Ce rol are fiica lui Adi Minune:”E un semn de la Dumnezeu”
Citește și: Adela Popescu, fotografie rară cu fratele ei:'Relația dintre noi e atât de frumoasă pentru că…'
Câți bani câștigă Jojo lunar. Actrița din 'Clanul' are mai multe afaceri
Potrivit sursei menționate mai sus, firma Grama Vision S.R.L., nu i-a adus actriței profituri anuale uriașe. În 2021, firma care se ocupă cu comercializarea de bijuterii online a avut o pierdere de 96.428 de lei și o cifră de afaceri de 66.779 lei. Cu toate astea, când numeroase afaceri se destrămau din cauza pandemiei, business-ul condus de Jojo înregistra creșteri majore, 2020 fiind un an de bun augur pentru ea.
Ce afaceri deține Cătălina Grama, alias Jojo
Ei bine, pe lângă aparițiile televizate, domeniul muzical, actorie și afacerea cu bijuterii prețioase, Jojo mai este implicată în câteva business-uri. Frumoasa actriță are și o firmă care se ocupă de spectacolele artistice. În anul 2003, Jojo a deschis Jo Principal Records, un SRL care se ocupă cu activitățile de interpretare artistică. Ce-i drept, dacă pe partea cu pietre prețioase lucrurile nu merg așa de bine, acest businees este cu adevărat o sursă mare de venit pentru artistă.
Îndrăgita vedetă a câștigat pe lună, în 2021, în jur de 14.500 de lei din această afacere, iar în 2020 aproape 30.000 de lei. Actrița mai are și firma Jo Secundar Records SRL, însă, din nou, nu este una pe care să o considere o sursă de venit, fiindcă a înregistrat câteva pierderi, minore, ce-i drept.
Jojo a avut și o firmă de consultanță
Nu, activitățile lui Jojo nu se opresc aici. Frumoasa actriță din serialul 'Clanul' a avut timp de 4 ani și o firmă de consultanță în afaceri și management, Controling Alexa. Între 2005 și 2009, cât a fost deschis, a câștigat cu acest business în jur de 25.000 de euro.
Totuși, pe lângă numeroasele business-uri pe care le are și în care este implicată, Jojo câștigă și pe partea artistică și actoricească. De asemenea, și prezențele pe micile ecrane, cât și reclamele la numeroase produse în mediul online, sunt, bineînțeles, o sursă de venit pentru ea. Nu putem uita însă și de rolul pe care-l joacă în serialul 'Clanul' de la Pro TV.
Jojo, despre rolul pe care-l joacă în 'Clanul'
Serialul 'Clanul' a furat inimile și a captat atenția multor români. În distribuție se regăsesc numeroase nume mari din showbiz-ul românesc. Printre acestea se numără Theo Rose, Codin Maticiuc, cât și frumoasa Jojo. Aceasta are în sezonul 1 al serialului un rol negativ și complex. Cu toate astea, actrița mărturisește că abia din sezonul 2 o să fie cu adevărat 'în lumină'.
„Nu este simplu. Este foarte complex. Are foarte multe straturi. În primul sezon din „Clanul' veţi vedea doar straturile de deasupra, ea e mult mai complexă.
Va avea un traseu uimitor şi atunci a trebuit să fiu atentă cum îl construiesc la început ca să nu dau totul din prima. Ca la o ceapă cu foarte multe straturi cu foarte multe foi, curăţăm treptat şi vedem ce se întâmplă. Nu o veţi vedea pe Cătălina în acest rol, e altceva', a spus Jojo despre rolul ei, potrivit ziarului Click!.
Sursă foto: Facebook