Câți bani cheltuie Călin Donca pe lună, după ce a ieșit din închisoare. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că marele om de afaceri din România a fost arestat preventiv în septembrie 2023 sub acuzațiile de evaziune fiscală și constituirea unui grup infracțional organizat. Călin Donca a stat în detenție până în luna decembrie, când a fost eliberat și plasat în arest la domiciliu. În așteptarea continuării procedurilor judiciare, viața lui a luat o altă întorsătură și lucrurile s-au schimbat radical. Iată cele mai noi declarații!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Călin Donca a scăpat de închisoare, dar nu și de arestul la domiciliu. Această situație neplăcută cu care s-au confruntat el și familia sa l-a făcut pe afacerist să vadă viața cu alți ochi. De la viața plină de lux și opulență, încă de când a ieșit din pușcărie, a petrecut timp alături de soția sa și cei cinci copii, într-o locuință mult mai mică decât vila în care au locuit până acum, iar asta nu este tot. Schimbările au început de aici!
Câți bani cheltuie Călin Donca pe lună, după ce a ieșit din închisoare
Călin Donca și soția lui, Orianda, duceau o viață opulentă alături de cei cinci copii ai lor înainte de arestarea afaceristului. Totul era la superlativ și nu țineau absolut deloc cont de bani. Cheltuiau sume mari pe petreceri, zi de naștere și numeroase vacanțe, însă de când a trecut prin cea mai mare cumpănă din viața sa, Călin Donca a făcut multe schimbări. Una dintre ele, și cea mai importantă, este chiar privind situația financiară. De la 20.000 de euro cheltuiți pe lună, acum el, Orianda și cei cinci copii se limitează la 5.000 de euro lunar.
„Noi cheltuiam cam 20.000 de euro pe lună și eram bine financiar. Acum, cu mai puțin, cu 5.000 de euro, considerăm suntem bine. Vacanțele erau o cheltuială foarte mare. A doua mare cheltuială erau petrecerile. Aveam în fiecare lună minim o petrecere unde cheltuiam 10.000 de euro. În primul rând erau copiii noștri, plus noi, plus zile de naștere ale copiilor. Deci aveam în fiecare lună petreceri. Și Puya zicea „O dată pe lună să ducem viață bună', nu? Noi făceam petreceri și trebuia să mergem și la petrecerile altora pe care îi invitam. Ajunsesem să merg de 3 ori pe săptămâ la petreceri.', spune Călin Donca, în podcastul Anamariei Prodan.
Călin Donca: 'Cred că mi-am și atras această arestare'
Călin Donca a povestit că la un moment dat, chiar înainte să fie arestat, vorbea cu soția lui și îi spunea că s-a săturat de acest stil de viață. Pierdea mult prea mult timp cu prietenii, în schimbul momentelor prețioase cu familia și începuse să aibă o viață haotică, care nu-i plăcea deloc. Își dorea o schimbare, astfel că perioada de arest a venit ca o lovitură inițial, dar cu multe beneficii apoi.
„Chiar înainte să fiu arestat, i-am zis soției că trebuie să ne oprim cumva din această alergătură, pentru că nu consumam mult alcool, dar era prea des. Dacă mă întreba cineva dacă beau frecvent, trebuia să zic că da. Această nebunie în care ajunseserăm era prea mult pentru noi. Nu mai aveam timp unul pentru altul, trebuia să socializă continuu și să fim plăcuți de alții, dar ne vedeam tot mai rar, chiar dacă eram împreună tot timpul'
Afaceristul nu a ezitat și a dezvăluit că a atras perioada de arest, acesta fiind momentul în care a reușit să-și dea „reset', dar și să vadă cine îi este cu adevărat prieten. Când vine vorba despre cercul de prieteni, concluziile trase i-au lăsat un gust amar ulterior.
„Cred că mi-am și atras această arestare. Voiam un reset, voiam să-mi cunosc prietenii, pentru că aveam prea mulți. Acum am puțini, dar nu duc lipsă de prieteni. Și acum avem evenimente de două ori pe săptămână unde am putea merge, doar că am avut șansa să vedem fiecare de ce este în stare. E un lux, pentru că, din păcate, îi cunoști doar la nevoie, și ești șocat. Erau mulți, făceam o petrecere cu 150-200 de persoane. Mi-am pus un foișor în curte de 200 de mp doar pentru petreceri.', a mai continuat el.
Călin Donca și-a schimbat stilul de viață după ce a fost în închisoare
După ce a stat în închisoare și a văzut cine îi este alături de fapt din numeroșii prieteni cu care petrecerea mereu până în zorii dimineții, Călin Donca și-a schimbat radical viața. Nu mai pierde nopțile ca în trecut și a înlocuit marile petreceri cu timp de calitate în natură împreună cu soția și copiii lor. A ales o viață liniștită, departe de lux și opulență, ajungând să cheltuie de la 20.000 de euro pe lună doar 5.000 de euro.
„Sunt sătul, mai bine stau în natură cu copiii și soția. E mai mare bucuria când îmi văd copiii decât atunci când văd niște străini. La greu, din 150 de persoane, poate vreo 10 au stat lângă mine. M-au ajutat oameni de la care n-am crezut că voi primi ajutor. M-au surprins oameni care erau mai îndepărtați.', a mai dezvăluit afaceristul, în podcastul menționat.
De ce a ajuns Călin Donca în închisoare
Pe data de 12 decembrie, Călin Donca a aflat că va fi eliberat din închisoare, după ce a petrecut trei luni după grati. A fost plasat în arest la domiciliu, milionarul fiind în continuare acuzat de constituirea de grup infracțional organizat, delapidare și evaziune fiscală. În tot acest timp, afaceristul a avut timp să își facă ordine în gânduri, astfel că a făcut numeroase schimbări după ce a ieșit și a ajuns în sânul familiei. Totodată, și-a dat seama și cât de importantă este familia sa, dar mai ales soția, Orianda, care nu l-a lăsat la greu și i-a fost alături în fiecare clipă.
„A fost cea mai puternică perioadă de îmbogățire personală. În primul rând, vreau să mulțumesc judecătorilor care mi-au oferit ocazia de a sta în libertate și au fost îngăduitori. Mulțumesc prietenilor, familiei, soției eroine care a dus și firma, și copiii și absolut tot. Cel mai greu a fost despărțirea de familie. Știți cum este când sunteți în situații de genul acesta simțiți ce contează cu adevărat, iar ce contează cu adevărat nu sunt lucrurile materiale, copiii fără de care nu puteam să stau, să dorm seara, soția cu care sunt de 15 ani în relație’, a spus Călin Donca, într-un videoclip postat pe Instagram.
Tot pe atunci, Călin Donca a dezvăluit că experiența l-a ajutat să conștientizeze că nu lucrurile materiale sunt cele care contează cu adevărat, ci mai presus de orice este familia.
„N-am stat niciodată despărțit de ei, alea-s lucrurile care contează. Din păcate, în toată alergătură noastră, fugind după averi, fugim după lucruri fizice, căutăm bucurii în lucruri tot mai scumpe, când, de fapt, adevărata mare bucurie este la noi acasă’, a mai spus milionarul.
Reamintim că afaceristul și soția lui au o vilă de lux în Brașov, care are 16 camere, 6 băi, o piscină interioră, salină, 2 saune, o sală de fitness și un cinematograf. De asemenea, dețin mai multe masini scumpe și afaceri, el fiind în top 500 cei mai bogați români.
Sursă foto: Facebook